Surpriză în ancheta migranților descoperiți ascunși într-un garaj din Banloc. Doi afgani...

Surpriză în ancheta migranților descoperiți ascunși într-un garaj din Banloc. Doi afgani și un pakistanez, arestați preventiv

3
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Ancheta în cazul celor 16 migranți descoperiți ascunși într-un garaj din localitatea timișeană Banloc a luat o turnură neașteptată. Vă reamintim că acum o săptămână, în urma unui flagrant, o femeie a fost prinsă în Timișoara în timp ce transporta mai mulți migranți fără documente în portbagajul BMW-ului personal. Oamenii legii au descoperit că suspecta avea pus la punct un adevărat sistem, iar migranții erau „cazați” în garajul de la locuința ei din Banloc. Acolo, Poliția de Frontieră a descoperit alți 16 migranți.

Cercetările au relevat însă că nu toți cei care trăiau cu pâine și ketchup în acel garaj erau simpli migranți.


Trei dintre ei, doi afgani și un pakistanez, erau chiar călăuzele care-i aduseseră pe ceilalți până în România.

„În data de 18 noiembrie 2021, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații K.J., A.Q. și A.B., sub aspectul comiterii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și de trafic de migranți. În fapt, s-a reținut că în noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2021, inculpații ar fi călăuzit un grup de 21 migranți pe parcursul trecerii frauduloase a frontierei de stat din Serbia în România, prin ghidarea grupului cu ajutorul aplicației GPS a telefonului mobil, prin oferirea unor indicații de deplasare și prin coordonarea momentelor de repaus, respectiv ar fi procedat la îmbarcarea migranților în autoturismul cu care aceștia au fost transportați până la locul de cazare din municipiul Timișoara”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș

Ieri, cei trei inculpați au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei. Oamenii legii precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

3 COMENTARII

  1. noi practic nu mai avem tara. granitele nu mai exista. ruie guvernului, ruie ue, ruie ong-urilor si ruie soros. treci granita fraudulos fara sa fii impuscat, chiar nu inteleg cum e posibil asa ceva. daca un cetatean obisnuit ar incerca asta, ce s-ar intampla? puscarie, cel putin. astia nimic. fantastic. urineaza politicienii pe tine si te mint ca ploua. vine si nota de plata

  2. Din pacate, aceasta globalizare utopica manata de interese meschine ne pune in pericol atat individual cat si ca natiune. Una este sa identifici situatiile dificile si sa ajuti si cu totul altceva sa da apa la moara abuzurilor si sa te lasi cotropit

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.