Timișenii nevaccinați care circulă după ora 22 și cei fără mască, amendați

Timișenii nevaccinați care circulă după ora 22 și cei fără mască, amendați

1
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-306878162">

Aproape 270 de agenți de la IPJ Timiș împreună cu polițiști locali, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai ITM Timiș au desfășurat controale în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19.

Au fost verificate 103 societăți comerciale, precum şi 91 de mijloace de transport persoane, dintre care 34 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 1.500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.500 de lei.

Dintre acestea, 50 de amenzi au fost date pentru nepurtarea măștii sanitare și opt sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația sau deplasarea a persoanelor nevaccinate.

Polițiștii reamintesc că purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Totodată, este interzisă circulația persoanelor nevaccinate, în afara locuinței sau gospodăriei, între orele 22:00 – 05:00.

La TELVERDE-0800800165/Whatsapp 0755021218 pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul pandemiei de coronavirus.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui vasile.a.i Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.