Țoancă despre firma de avocatură angajată să securizeze patrimoniul Colterm: „Operația a...

Țoancă despre firma de avocatură angajată să securizeze patrimoniul Colterm: „Operația a reușit, pacientul e mort!”. De ce-i acuză pe USR-iști de „abordare schizofrenă a realității”

2
DISTRIBUIȚI

Consilierul local social-democrat Radu Țoancă a dezvăluit, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că patrimoniul Colterm este astăzi în aer, complet gajat în contul unor datorii și a unor creditori, iar el va fi complet înstrăinat în cadrul procedurii de insolvență, în urma unor licitații stabilite de administratorii judiciari.

Țoancă spune și de ce s-a ajuns la această situație. „Ce face omul face și maimuța” – așa a procedat administrația useristă a Timișoarei când a anunțat public, cu mare emfază, că s-a semnat, după modelul orașelor București și Cluj, un contract de asistență juridică cu o firmă externă pentru salvarea Colterm. Anunțul a fost făcut în luna martie, iar contractul de asistență juridică, în valoare de 1,2 milioane de lei (!?), a fost semnat în luna aprilie, cu Casa de avocatură austriacă Schoenherr și Asociații. Contractul avea la bază trei obiective: securizarea bunurilor Colterm, continuarea serviciului public de termoficare și reducerea presiunilor financiare pe bugetul orașului”, spune consilierul municipal de la PSD.

Radu Țoancă a mai precizat că firma de avocatură nu a rezolvat niciunul din aceste obiective asumate printr-un contract extrem de scump, plătit din bani publici.


Astfel, susține Țoancă, patrimoniul Colterm este astăzi în aer, complet gajat în contul unor datorii și a unor creditori, iar el va fi complet înstrăinat în cadrul procedurii de insolvență, în urma unor licitații stabilite de administratorii judiciari. De asemenea, continuarea serviciului de termoficare se desfășoară haotic, cu sincope serioase, cu mâna întinsă la Guvern, cu costuri uriașe de la bugetul local și cu triplarea iminentă a facturii către populație.

„Presiunea financiară pe bugetul local nu numai că nu a fost diminuată, dar s-a amplificat în acest an la cote financiare care se apropie de 200 de milioane de lei (mai mult decât dublul sumelor pe care anual le repartiza administrația precedentă către Colterm). (…) Așadar, această firmă și-a facturat „serviciile”, a plecat din Timișoara din luna iunie fără să prezinte vreo soluție sau vreun Raport de activitate, conform legii, rezolvând problema după principiul „Operația a reușit, pacientul e mort!”, a mai transmis Radu Țoancă.

Potrivit acestuia, dacă soluția sugerată primarului Fritz a fost anunțarea insolvenței Colterm, acesta o putea afla gratis de la orice funcționar cu experiență, implicat în problemele de termoficare ale orașului.

„Banii plătiți degeaba pentru servicii mimate sau fictive vor trebui recuperați la bugetul orașului, în urma unor verificări ale Curții de Conturi fie de la firma de avocatură, fie din buzunarele domnilor Fritz și Lațcău. Acești doi domni care au ales firma, dintr-un snobism infantil și sectar, conform căruia tot ce vine de la București sau din străinătate este superior Timișoarei, unde toată lumea (firme, funcționari publici, avocați, reprezentanți ai unor instituții etc.) fură sau încearcă să fure bugetul local! Această abordare schizofrenă a realității arată, în fapt, cât dispreț și câtă desconsiderare au useriștii față de Timișoara și de valorile acestui oraș”, a comentat consilierul local Radu Țoancă.

2 COMENTARII

  1. In primul rand insolventa inseamna prima data reorganizare judiciara si nu vanzarea pe bucati a activelor. In caz contrara lichidatorii vir raspunde maxim. In al doilea rand de falimentul orasului sunt raspunzatori derbedei din toate partidele nu doar USR. Toti au capusat aceasta firma impotriva intereselor cetateanului. In al treilea rand sa nu uitam ca robulache a lasat orasul in faliment. Si in ultimul rand administratia fritz s-a dovedit incapabila sa il salveze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.