Un loc încărcat de istorie din Arad, Sala Marii Uniri, a prins...

Un loc încărcat de istorie din Arad, Sala Marii Uniri, a prins din nou viață FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Clădirea aflată pe bulevardul Republicii nr. 79-81, unul din cele mai importante monumente istorice ale Aradului, a fost complet reabilitată în ultimii ani, atât în exterior cât și în interior, iar astăzi, 12 noiembrie, a avut loc o fastuoasă inaugurare a sălii festive, care va deveni un punct turistic de referință, căci istoria sa e legată de anul înfăptuirii Regatului României Mari, când orașul devenise capitala politică a unirii arelenilor și bănățenilor cu țara-mamă.

O istorie de două veacuri

Clădirea, cu două nivele, a fost construită în anul 1821, în stilul neoclasic al epocii, cu coloane și capiteluri corintice, un balcon cu balustradă ornamentată în armonie cu arhitectura edificiului și o impozantă poartă boltită, fiind unul din cele mai vechi edificii ale orașului. Inaugurată în 29 noiembrie 1825, clădirea a fost, în epoca imperială, sediul comitatului, al prefecturii județului în anii intebelici, iar în timpul regimului comunist dar și în aniipostdecembriști, aici au funcționat principalele redacții de ziare. De la începutul anilor ʹ90, clădirea a adăpostit sediul filialei județene a PNȚCD iar în subsol a fost amenajat un club al presei, clădirea  găzduind apoi și birouri ale administrației județene.

În subsolul clădirii fuseseră fostele celule ale închisorii comitatului, folosite până în anul 1848. Închisoarea a fost vizitată și de împăratul Francisc I, prilej cu care un condamnat a fost grațiat. În proiectul de reabilitare a clădirii, s-a prevăzut și restaurarea a două celule in vechea închisoare, pentru a fi introduse în circuitul turistic.

Sala Marii Uniri

Sala festivă a fostului comitat a fost și locul în care, între 13 și 15 noiembrie 1918,  s-au purtat tratativele între  reprezentanții Consiliului Național Român Central, printre care Ștefan Cicio Pop și Vasile Goldiș, susținuți de Iuliu Maniu, și delegația guvenului maghiar Károly, condusă de ministrul naționalităților, Jászi Oszkár, pentru recunoașterea dreptului de autodeterminare a românilor.Tratativele au eșuat după ce maghiarii și-au făcut cunoscută dorința de a constitui o republică în granițele fostului regat medieval și au refuzat să accepte „ruptura totală” a românilor de Ungaria, așa cum cerea delegația română. Aceste cuvinte au fost rostite în ultima zi a tratativelor de ilustrul om politic Iuliu Maniu, pentru a răspunde delegației maghiare care dorea să știe ce vor de fapt românii. În urma eșecului tratativelor, au început pregătirile pentru convocarea istoricei adunări plebiscitare de la Alba Iulia, unde românii erau chemați să-și exprime voința suverană.

Sala festivă, recent restaurată cu respectarea aspectului original, a fost considerată încă de la inaugurarea sa „o adevărată perlă” a orașului, cu o suprafață de 200 de metri pătrați și o înălțime de aproape șase metri. Inaugurarea a avut loc azi, 12 noiembrie, în pragul împlinirii a 103 ani de la desfășurarea tratativelor româno-maghiare, iar sala va fi inclusă în circuitul cultural și turistic al orașului. Numită în anii postdecembriști „Sala Iuliu Maniu”, ea a primit acum o nouă denumire, „Sala Marii Uniri”. În clădire va fi amenajată și o secție a muzeului arădean, dedicată istoriei orașului, iar în sala festivă vor fi organizate diverse evenimente.

Expoziție cu imagini din istoria Aradului

Cu prilejul inaugurării sălii festive, a fost deschisă și o expoziție cu imagini din arhiva Agerpres, surprinse în județ în ultimul secol.


Expoziția prezintă evoluția urbanistică a orașului Arad, momente festive semnificative, vizite de lucru ale conducătorilor comuniști sau solidaritatea locuitorilor în momente dramatice, cum au fost inundațiile din 1970. Au fost alese, de asemenea, imagini menite să readucă în memoria publicului locuri semnificative și personalități din istoria Aradului.

Expoziția va rămâne deschisă până în 15 ianurie 2022, iar vizitarea acesteia este gratuită.

Sursa foto: specialarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.