Zimbri și istorie restaurată în una dintre cele mai pitorești zone din...

Zimbri și istorie restaurată în una dintre cele mai pitorești zone din Banatul Montan

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-784309135">

Armeniș este una din comunele cărășene pe cale să devină din ce în ce mai atractivă pentru turiști, atât prin rezervația de zimbri aflată în vecinătate, a unei mori recent restaurate în satul Feneș, cât și a altor frumuseți naturale din împrejurimi.

Comuna este așezată în culoarul Timiș-Cerna, la câțiva kilometri în sudul orașului Caransebeș, și mai are în componența sa încă trei sate, într-o zonă pitorească, printre dealurile aflate la poalele munților, acoperite de pășuni și livezi cu pomi fructiferi. Potrivit tradiției, atunci când s-a construit calea ferată Caransebeș-Orșova, planul prevedea deschiderea unui tunel într-o stâncă de lângă Armeniș, unde era pictată o icoană a Sfintei Treimi, foarte dragă credincioșilor din localitate. Inginerul care conducea lucrările a schimbat planul și a deviat ieșirea tunelului, pentru a salva icoana. Pe vremuri, la Piatra Scrisă se ținea târg și se făcea negoț cu sare pentru oi, păstoritul fiind una din ocupațiile tradiționale ale zonei.

Măgura Zimbrilor, o atracție pentru turiști

În urmă cu câțiva ani, o pădure a comunei a fost repopulată cu primele exemplare de zimbri, o specie legendară și emblematică în zona carpatină, dispărută de pe teritoriile românești încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. După aclimatizarea nu tocmai ușoară, într-un țarc, care le-a permis să supraviețuiască într-un habitat  natural, au fost eliberați, fiind primii zimbri din Carpații Meridionali care  trăiesc din nou în sălbăticie. Numărul lor a continuat să crească, repopularea acestei zone cu zimbri făcându-se prin intermediul unui program european, menit să restabilească un echilibru în ecosistem, dar și să contribuie la atragrea turiștilor și, implicit, la bunăstarea comunității locale.

În prezent, în pădurile și pe pășunile din  Banatul montan trăiesc deja câteva zeci de zimbri, care au ajuns un punct de atracție pentru turiști. Zona din vecinătatea comunei Armeniș, cunoscută sub numele de Măgura Zimbrilor, este deja populată cu aproape 60 de exemplare, mai mulți pui de zimbri fiind deja născuți în sălbăticie.

Moara Ponorenilor, repusă în funcțiune

În satul Feneș, de la poalele masivului Țarcu, cel mai mare din cele patru care alcătuiesc comuna Armeniș, cu case arătoase și ziduri impunătoare, de piatră, se păstrează  patru mori, dar până de curând, nici una nu mai funcționa. Recent, Moara Ponorenilor, aflată în mijlocul satului, a fost restaurată și repusă în funcțiune de asociația „Acasă în Banat”, cu ajutorul voluntarilor, printre care și unul venit din Scoția, care n-au pregetat nici de această dată să dea o mână de ajutor pentru materializarea generosului proiect de salvare a patrimoniului bănățean.

Moara, care poartă numele familiei ce o avea în grijă, e veche de aproape o sută de ani și a măcinat făină până acum vreo 12 ani, dar neîngrijită de mai mulți ani, a ajuns într-o avansată stare de paragină, cu acoperișul distrus, zidurile crăpate și ciutura colmatată. Voluntarii au schimbat acum acoperișul, au îndepărtat aluviunile din încăperea subterană care adăpostește ciutura și au curățat ieruga, pentru a permite apei să curgă. Acum macină din nou făină de bună calitate, spre bucuria localnicilor, și este un alt monument de veche arhitectură industrială rurală restaurat în cadrul proiectului „Țara Morilor de Apă”, care va putea stârni interesul turiștilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.