Accident în lanț pe șoseaua care leagă Girocul de Timișoara, două șoferițe...

Accident în lanț pe șoseaua care leagă Girocul de Timișoara, două șoferițe au ajuns la spital

0
DISTRIBUIȚI

Un accident de circulație în care au fost implicate trei automobile a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10:30, pe Calea Timișoarei din Giroc.

„O femeie în vârstă de 44 de ani a condus un autoturism pe strada Neptun, iar la un moment dat, la intersecția cu Calea Timișoarei, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, condus de o femeie în vârstă de 35 de ani.


În urma impactului, autoturismul condus de femeia în vârstă de 35 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism care de asemenea circula regulamentar, dinspre Timișoara spre Giroc, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani. Au rezultat două victime, cele două femei, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.