Cardiolog timișorean despre hipertensiunea arterială: cheia succesului este schimbarea stilului de viață

Cardiolog timișorean despre hipertensiunea arterială: cheia succesului este schimbarea stilului de viață

0
DISTRIBUIȚI

Hipertensiunea arterială este una dintre cele mai frecvente boli cardiovasculare, afectând până la 45% din populația adultă a globului.

Dr. Răzvan Macarie, medic primar cardiolog la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara spune că hipertensiunea arterială este însoțită frecvent de alte afecțiuni precum obezitate, creșterea valorilor colesterolului sau a glicemiei serice, toate acestea însemnând, de fapt, un risc mai mare de a suferi mai târziu de infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral. Și toate acestea, adesea, asimptomatic. Hipertensiunea arterială nu doare până e prea târziu.

„O singură valoare crescută trebuie să ne sperie? Dacă vorbim de o valoare sistolică de 170-180 mmHg, desigur. Prezentarea în cel mai scurt timp la medic este calea de urmat. Dacă, însă, valorile tensionale nu sunt chiar așa crescute, dar totuși depășesc constant 140/90 mmHg, e bine ca programul nostru din zilele următoare să cuprindă și o vizită la medicul cardiolog.


Hipertensiunea arterială, lăsată netratată, duce la afectarea unor organe, numite organe țintă.

Astfel apar complicații oculare (retinopatia hipertensivă) sau renale (nefropatia hipertensivă), afectarea inimii cu îngroșarea pereților acesteia, creșterea rigidității arterelor periferice și, nu în ultimul rând, un declin al funcției cerebrale. Alăturând valorilor tensiunii arteriale numărul și magnitudinea factorilor de risc, precum și afectarea de organ țintă, vom obține clasificarea hipertensiunii arteriale în trei grade și trei stadii, lucru util mai mult medicului în stabilirea unui tratament adecvat”, a precizat dr. Răzvan Macarie, medic primar cardiolog.

Potrivit acestuia, cheia succesului în abordarea tratamentului hipertensiunii arteriale este schimbarea stilului de viață.

„Exercițiu fizic regulat, o dietă sănătoasă, bogată în fructe și legume, pește și cât mai puține grăsimi, scăderea în greutate, renunțarea la fumat și un consum redus de sare reprezintă mai mult de jumătate din drumul necesar a fi parcurs pentru a ajunge la valori tensionale corespunzătoare. Bineînțeles, tratamentul medicamentos, întocmit ținând seama și de celelalte boli ale pacientului, va completa măsurile necesare scăderii tensiunii arteriale spre valori normale.

Toate acestea vor preveni afectarea organelor țintă sau, dacă acest lucru s-a întâmplat, vor încetini sau stopa progresia spre forme grave precum infarct miocardic, accident vascular cerebral sau insuficiență renală cronică”, a mai transmis dr. Răzvan Macarie, medic primar cardiolog la Spitalul „Victor Babeș”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.