Directorul general al Aquatim ”Noi aducem banii comunității, noi nu mergem la...

Directorul general al Aquatim ”Noi aducem banii comunității, noi nu mergem la instituții să ne dea bani”. Secretul volumului uriaș de proiecte pe fonduri europene Video

3
DISTRIBUIȚI


Directorul general al Aquatim SA, Ilie Vlaicu, a vorbit într-un interviu acordat PRESSALERT.ro despre proiectele pe fonduri europene derulate de compania de apă, care acum are în derulare un proiect în valoare de peste 240 de milioane de euro.

„Cu acești bani facem 21 de stații noi de tratare a apei în județ, șase stații de epurare a apei, 480 de kilometri de rețea de apă, 420 de kilometri de rețea de canalizare, sisteme SCADA. Poate că acest lucru nu spune mare lucru, dar am putea să facem o comparație. O scară de bloc costă cam 1 milion de euro, deci cu 240 de milioane de euro noi facem 240 de scări de bloc, ceea ce înseamnă niște zeci de străzi noi care s-ar putea face. E o sumă enormă care se gestionează, dar nu se văd, pentru că lucrăm sub pământ. Fără aceste proiecte noi nu am fi putut funcționa, am fi fost un fel de Colterm. Partea de investiții și cea de management este lucrul care pe noi ne ține în viață. Bineînțeles că și oamenii cu care lucrăm, avem o echipă funcțională”, a explicat Ilie Vlaicu.

Acesta a mai precizat că Aquatim lucrează în 50 de localități din 100, câte sunt în județul Timiș.

„Aceste investiții vor veni în 81 de localități și acolo cu siguranță că vom rezolva problema apei și a canalizării. Sunt probleme în localitățile care nu sunt la noi în concesiune, care vor trebui să-și găsească alte surse de finanțare, deci nu se finalizează toate proiectele (n.r. – cu acești bani). Am avut discuții cu diferiți primari, de toate culorile politice și argumentele cu care vin este tariful, ei spun că la ei tariful este doi lei, iar la Aquatim 4,3 lei. De ce este apa la ei doi lei? Pentru că o subvenționează din impozitele și taxele locale, iar la noi este un tarif fix, pe toată aria de operare, în ajutorul localităților mici. Costul real într-o localitate cu sub 2.000 de locuitori este cinci lei, șapte lei, zece lei. Ei îl subvenționează și nu rezolvă mare lucru pentru că nu au servicii cum trebuie. Acum este un nou val de a veni spre Aquatim văzând acest proiect” , a declarat directorul general al Aquatim.

Ilie Vlaicu a anunțat ca Aquatim este în discuții avansate ca să preia în concesiune și rețeaua din comuna Giroc:”S-au luat hotărârile de către consiliul local, ei au intrat în ADI și suntem în procedură pentru a finaliza această regulă.


Am ajutat mereu comuna Giroc, deși nu era la noi, în sensul că apa o livrăm din Timișoara, deci este bună, iar canalizarea se deversează tot la noi în stația de epurare. Practic, mai trebuie să schimbăm acolo niște rețele care nu sunt funcționale. Mai sunt probleme punctuale în Giroc, unde niște zone nu sunt suficient de bine dimensionate pentru a prelua întreaga apă în sistemul nostru de canalizare. Dar noi vom veni cu varianta în care nu preluăm apele pluviale și ei sunt obligați să-și facă un sistem propriu de deversare a apelor pluviale, de fapt e o regulă în Uniunea Europeană”.

Ilie Vlaicu a explicat ți care este tactica de a avea aproape în permanență, în derulare, proicete cu fonduri europene. ”Noi lucrăm deja pentru următoarele proiecte. În momentul în care am semnat unul, începem deja să pregătim viitoarele proiecte. Am avut proiect de 45 de milioane de euro numai pentru Timișoara, am terminat altul de 120 de milioane de euro. Mai avem cel de 240 de milioane de euro și altele mai mici care ajută la buna funcționalitate a companiei. Am avut proiecte cu compania de apă din Milano, cu niște companii mari din Europa, precum Siemens, alături de care am făcut în zona Neptun un sistem de telecitire, pilot, finanțat direct de la Bruxelles”, a dezvăluit directorul general Aquatim.

Ilie Vlaicu a subliniat că ”e de remarcat că noi aducem banii comunității, noi nu mergem la instituții să ne dea bani. Pe de altă parte, această stabilitate este susținută de către instituțiile cu care noi lucrăm. Avem un împrumut de la BERD, care nu e susținut decât de afacere, de nimic altceva, negarantat nici de statul român, nici de Primăria Timișoara. O dată la trei luni, avem niște indicatori care se duc la Londra și la Bruxelles, prin care arătăm că putem să înapoiem acești bani. Uniunea Europeană vrea să aibă de-a face cu oameni serioși”.

Întrebat cum reușește să asigure generația viitoare, acesta a răspuns: „există un decalaj între învățământul superior și zona imediată de producție și dacă nu vii cu un sistem de învățare continuă, lucrurile nu funcționează. Deci, noi avem în echipele care deja lucrează această intergrare a tinerilor, ei vin și învață din mers. Există o anumită stabilitate la Aquatim, sunt puțini oameni buni, profesionalizați, care pleacă din Aquatim. De exemplu, am avut un coleg plecat în America, s-a întors înapoi, un coleg plecat pe IT la Londra, s-a întors înapoi. Aquatim, prin această stabilitate pe care o conferă, creează siguranță, care este foarte importantă în ziua de astăzi”.

3 COMENTARII

  1. Normal ca „aduci bani” cand ai monopol, deci esti singur pe piata. Vrea-nu vrea, cel care doreste sa aibe apa, trebuie sa incheie contract cu Aquatim-ul. Alta ar fi situatia in cazul in care ar exista si alternative la aceasta companie (preturi, calitatea serviciilor si nu in ultimul rand amabilitatea angajatilor).

  2. pai ai alternativa, cumpara apa cu plastic din market, bea, spala-te, fa-ti dus si umple cu ea rezervorul la wc … numai tampiti in tara asta… cum credeti voi ca ar putea sa fie concurenta in acest sctor … nu e nicaiaeri in lume … credeti ca s-ar putea trage cate 5-6 conducte diferite la fiecare imobil, ca sa fie concurenta??? … voi ganditi cand spuneti asa ceva????

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.