Exponatele lunii decembrie în muzeele din vestul țării

Exponatele lunii decembrie în muzeele din vestul țării

0
DISTRIBUIȚI

O statuetă japoneză de porțelan, pictată manual, care o înfățișează pe zeița budistă Kannon, a fost aleasă ca exponat al lunii decembrie la Complexul Muzeal Arad, pentru a marca, în mod simbolic, împlinirea a o sută de ani de la stabilirea legației române la Tokyo și de la debutul relațiilor diplomatice dintre cele două state, dar nu în ultimul rând, pentru frumusețea artistică a statuetei.

În tradiția japoneză, zeița este personificarea bunătății și a compasiunii, fiind din cele mai vechi timpuri una din cele mai venerate divinități din estul Asiei. Piesa, aflată în colecția de artă a muzeului arădean, datează din jurul anului 1900, de la sfârșitul epocii Meiji, și o înfățișează pe zeiță drapată de o mantie albă decorată cu flori de lotus – un simbol al purității – și vrejuri colorate, iar zeița  ține în mână o sutra. Felul în care este înfățișată zeița arată originea ei indiană iar cultul ei a ajuns în Japonia în secolul al VI-lea, o dată cu răspândirea budismului. Zeița Kannon este considerată o Bodhisattva, o ființă capabilă să atingă Nirvana sau Ilminarea, dar care refuză, din compasiune pentru ceilalți semeni, dorind să îi ajute să facă, la rândul lor, acest pas spiritual. Veșmintele sunt decorate într-o manieră specifică porțelanului kutani, de un mare rafinament estetic. Statueta, prezentată de curatorul de artă asiatică și restauratorul dr. Ioan Paul Colta, poate fi văzută la muzeul de artă arădean, pe parcursul întregii luni.

Cinci din cele șapte plăcuțe de aur romane descoperite la Germisara, în timpul săpăturilor de salvare de la complexul termal Geoagiu-Băi, sunt expuse la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, în cadul expoziției care prezintă obiecte de tezaur din colecțiile muzeului.


Aceste plăcuțe, de formă alungită, au fost lucrate prin baterea unei foițe de aur pe o matriță de lemn, iar pe una din piese, prezentată online, expusă acum la Madrid în expoziția internațională de tezaure arheologice din România, a fost incizată inscripția „Nymf/is Dece/balus Lu/ci(i) posuit”.

Un bust al Olgăi Szuits semnat de Ștefan Szönyi se dorește a fi un omagiu adus de Muzeul Național al Banatului Marietei Pamfil, care ar fi împlinit, la începutul acestei luni, 75 de ani. Acesta a fost lăsat prin testament muzeului, alături de alte zece lucrări de pictură, sculptură și grafică. Szuits Olga, o frumusețe a anilor interbelici și o muză a pictorului Ștefan Szönyi, care a imortalizat-o în mai multe lucrări, a avut prietenii de durată cu artiști și colecționari de artă din epocă, ea însăși fiind pasionată de artă, dar deopotrivă de drumeții, muzică și teatru. A urmat studii de desen la clasa graficianului Podlipny Gyula, unul din tinerii artiști care îi frecventau casa, alături de  pictorul Ștefan Szönyi, arhitectul și pictorul Krausz Albert, sculptorul Andrei Orgonaș, ziaristul Dobrivoi Jovanović, graficiana Gal Anna sau medicul colecționar Eugen Schuber. A fost cea de-a doua soție a medicului psihiatru Eduard Pamfil iar Marieta Pamfil, fiica acestora, a donat muzeului mai multe lucrări de artă valoroase din colecția mamei sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.