„Muze la muzeu”, o expoziție de neratat la Muzeul Național al Banatului

„Muze la muzeu”, o expoziție de neratat la Muzeul Național al Banatului

0
DISTRIBUIȚI

„Muze la muzeu”, o expoziție despre trecutul și prezentul modei în Banat, este evenimentul cu care Muzeul Național al Banatului invită publicul la o călătorie în lumea modei din secolul trecut și cel prezent, vernisajul urmând să aibă loc miercuri, 15 decembrie, în mansarda B2 a bastionului Theresia, de la ora 17:00.

Evenimentul aduce în fața vizitatorilor o parte din colecția de textile și accesorii vestimentare a muzeului, precum și piese și accesorii vestimentare din colecția privată a Gabrielei Ciucă, antreprenor timișorean, om de cultură, președintele asociației „Dialoguri Contemporane” și președintele fondator „Lions Club Diamond” Timișoara.

Expoziția propune o selecție de obiecte care aparțin unei perioade marcate de mari transformări istorice: sfârșitul Imperiului Austro-Ungar, cele două războaie mondiale și instaurarea comunismului.


Ele au fost donate muzeului de persoane aparținând unor comunități cultural-lingvistice diverse și ilustrează un secol de istorie vestimentară, gustul și preferințele bănățenilor. Moda secolului trecut este ilustrată prin donații oferite de prof. dr. Pia Brînzeu, Liana Oteșteanu, prof. dr. Maria Țenchea, prof. dr. Ileana Pintilie-Teleagă și ing. Petru Teleagă, Ligia Elisabeta Costin, Dana Stancovici, avocat Santuzza Olariu, Annie Hammer, pianista Aurora Dumbravă, medicul Raluca Cosoroabă și Ligia Jicman, maestru internațional de șah, iar moda contemporană este reprezentată de piesele și accesoriile vestimentare din colecția privată a Gabrielei Ciucă. Sunt expuse în jur de o sută de ținute aparținând acestei perioade, pălării, desuuri, pantofi, accesorii, bijuterii contemporane din patrimoniul muzeului și din colecția privată a Gabrielei Ciucă, precum și 20 de coliere semnate Camelia Oszlanszky.

Vernisajul va marca și lansarea cărții „Vukovics. Vremuri trecute, vremuri prezente”, despre familiile nobiliare din Banat și mai multe generații de femei puternice, semnată de Adriana Blaj și prezentată de prof. dr. Pia Brînzeu iar atmosfera întregului eveniment va fi întregită de „Incanto Quartetto”.

Participarea la vernisaj este condiționată de certificatul COVID-19, care atestă vaccinarea împotriva virusului, trecerea prin boală sau testarea rapidă ori PCR. Totodată, purtarea măștii de protecție este obligatorie. Expoziția va putea fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00, până în ianuarie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.