Formația Phoenix a lansat primul primul volum al cărții „Colecție de partituri“ în cadrul unui eveniment desfășurat la Sala Lira din Timișoara, înaintea concertului pe care trupa îl va susține în această seară în Piața Libertății numit Rock for Revolution, unde alături de ei vor mai cânta Dincolo de Ziduri și Dragoș Moldovan.
„În primul rând mulțumesc orașului că-și mai aduce aminte de noi și că ne-au invitat la acest eveniment. Noi am venit să împărtășim bucurie, atât pentru fani cât și pentru cei care nu ne cunosc. Vom cânta în această seară și sperăm ca în 2022 să revenim la Timișoara într-o sală de sport sau un loc mai mare. Noi întotdeauna dăm ce avem mai bun din noi. Am simțit nevoia să lansăm această carte pentru că pe Internet există tot felul de melodii de-ale noastre scrise fals. În această carte, pe lângă partituri există și un cod QR cu ajutorul căruia cei interesați vor avea parte de surprize. Cartea se va găsi la magazinul Viniloteca și în viitorul apropiat va putea fi comandată și online. Nu sunt neapărat cele mai cunoscute piese ale noastre și pe viitor ne gândim să mai facem volume…cronologic sau amestecate…vom vedea. Cartea s-a născut și pentru că mulți vroiau să ne cânte piesele corect. Așa că am venit în sprijinul lor“, a spus liderul formației Phoenix, Nicu Covaci.
Alături de el la acest eveniment au mai participat Valeriu Sepi și Titi Dragomir (Vest Phoenix Cover), iar printre noutățile anunțate de Phoenix s-a numărat și o altă carte cu imagini din bogata carieră a trupei și mai mult concerte apeciale pregătite pentru anul viitor la împlinirea a 60 de ani de existență a trupei.
„Pregătim o carte cu dimensiuni de 30 pe 30 de centimetri, așa ca un vinil, care va fi Phoenix fără cuvinte și va cuprinde doar fotografii…din vremuri vechi și până azi.
Fiindcă anul viitor împlinim 60 de ani pregătim mai multe evenimente speciale. Nu voi invita la aceste eveniment pe cei care ne-au trădat. Eu nu suport trădarea și sunt de părere că un rău făcut voit trebuie pedepsit. Vom pregăti concerte , unul simfonic, unul rock, unul folcloric….Tot în pregătire se află și opera rock AnteMiorița care presupune o prezentare alternativă a cunoscutului poem folcloric românesc Miorița“, a mai adăugat Nicu Covaci.
Concertul formației Phoenix va avea loc în această seară de la ora 20 în Piața Libertății din Timișoara.
Foto: Alin Zelenco