Fonduri europene în valoare de 1,12 miliarde de euro contractate în regiunea...

Fonduri europene în valoare de 1,12 miliarde de euro contractate în regiunea Vest prin POR 2014 – 2020. Câți bani au ajuns în fiecare județ

0
DISTRIBUIȚI

Suma alocată regiunii Vest pe Programul Operațional Regional 2014 – 2020 a fost depășită cu aproape jumătate de miliard de euro, respectiv cu 75% mai mare decât  cea prevăzută inițial, suma contractată în regiune în acest exercițiu financiar ajungând astfel la 1,12 miliarde de euro.

Programul a generat sau urmează să genereze rezultate de care vor beneficia cele aproape 2 milioane de locuitori ai regiunii: 115 unități de învățământ construite, reabilitate sau dotate și peste 30.000 de copii și tineri care vor beneficia de condiții de educație la standarde ridicate, 17 unități primiri urgențe și tot atâtea ambulatorii reabilitate și dotate, plus 158 de ambulanțe achiziționate, aproape 400 de kilometri de drumuri reabilitate sau modernizate, peste 10.000 de apartamente reabilitate termic, 660.000 de metri pătrați de spații verzi create sau modernizate, sprijin pentru peste 50.000 de persoane care trăiesc în zone urbane marginalizate, aproape 500 de IMM-uri finanțate și peste 1.700 de locuri de muncă generate.

La nivel de județe, în Timiș au fost contractate 340 de proiecte în valoare totală de 353 milioane de euro, Hunedoara are 260 de proiecte în valoare de 326 milioane euro, Arad a contractat 161 de proiecte totalizând 219 milioane de euro iar Caraș-Severin, 124 de proiecte, în valoare totală de 240 milioane de euro.


Cele patru județe mai au în evaluare sau în faza de precontractare alte 50 de proiecte, în valoare totală de aproape 55 milioane euro.

„A fost un an plin de realizări și provocări pentru ADR Vest. Pe lângă implementarea actualului Program Operațional Regional, care crește în importanță și în valorile care sunt decontate lună de lună, finalul de an a adus aprobarea ordonanței care stabilește definitiv descentralizarea Programului Operațional Regional la nivelul regiunilor de dezvoltare. Mai mult decât atât, s-a stabilit că agențiile vor fi implicate într-o mare parte a componentelor pe care PNRR le are în implementare, mai precis componentele pe care agenția le-a și derulat în trecut” este aprecierea directorului general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în care ADR Vest va fi autoritate de management și care va debuta anul viitor, va aloca regiunii Vest 1,1 miliarde euro. El va urmări șapte priorități: o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice, o regiune cu orașe Smart, o regiune cu orașe prietenoase cu mediul, o regiune cu mobilitate urbană sustenabilă, o regiune accesibilă, o regiune educată și atractivă și o regiune pentru cetățeni.

În ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, Agenției pentru Dezvoltare Regională i se încredințează gestionarea investiției pentru categoriile de investiții din cadrul componentelor sănătate, reforme sociale și educație.

„Cred că a fost un an foarte bun, atât pentru regiunea noastră, cât și pentru celelalte regiuni. Cred că regiunea noastră va trebui să mai crească tempo-ul, pentru că resursele vor crește ca valoare alocată și va trebui să ne îngrijim cu toții, atât noi, la nivelul agenției, dar și beneficiarii să își crească capacitatea de a genera și de a implementa proiecte în bune condiții”, a concluzionat Sorin Maxim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.