O serie de amintiri inedite despre perioada în care a apărut primul dublu LP din discografia legendarei formații Phoenix, depănate de Costin Petrescu, Elisabeth Ochsenfeld, Andrei Ujică și Șerban Foarță sunt cuprinse în suplimentul editat de revista Museikon, care poate fi citit în întregime aici.
„Pe întreg parcursul anului 2021, revista Museikon a pregătit un grupaj experimental despre dublul lp Cantafabule al grupului Phoenix, despre raporturile acelui disc cu literatura veche și mai ales despre subtextul său creștin. Studiul introductiv și concluziile grupajului au fost redactate de la bun început în limba engleză, dar materialele primite de la patru autori – Costin Petrescu, Elisabeth Ochsenfeld, Andrei Ujică și Șerban Foarță – erau redactate în limba română. Ele au fost apoi traduse în limbile franceză sau engleză pentru a corespunde profilului revistei. Acest supliment oferă publicului românesc posibilitatea de a se înfrupta din savoarea și dulceața… textului original“, spune Vladimir Agrigoroaei în debutul acestui supliment inedit.
„În amintirile mele, primul concert a fost la Sala Olimpia din Timișoara, în decembrie 1975. Eram înainte de venirea pe lume a fetei mele. Îmi doream o fată, însă pe acea vreme nu știam ce o să fie pruncul viselor mele. Am avut un loc chiar în sală, nu în tribuna acelui spațiu, și sunetul puternic al stațiilor m-a prins frontal. Îmi amintesc că mi-a vibrat tot trupul și am sperat să nu înceapă travaliul în acele momente de maximă forță ale concertului. O explozie muzicală! Un vulcan de frumusețe! A fost magnific!“, spune Elisabeth Ochsenfeld, cea care a realizat coperta albumului alături de Valeriu Sepi.
Conceptul albumului a plecat de la un bestiar din secolul al XIV-lea găsit de Andrei Ujică, iar coperta ediției din 1975 a fost cenzurată.
„Nu îmi aduc aminte cu precizie cine a dus lucrarea la București.
Băieții fuseseră foarte des împreună la Electrecord pentru înregistrări. Putea fi Nicu; putea fi oricare dintre ei. Am aflat că macheta noastră a fost refuzată pe diverse motive, unul fiind faptul că în anul anterior apăruse o copertă cu imaginea lui Cantemir. O aberantă explicație, ca multe din acea vreme, când ți se refuza câte un proiect. Îmi aduc aminte că în ziua în care a murit Jimi Hendrix, Șpitzy (Günther Reininger) umbla prin parcurile urbei și plângea. Așa mi-a mers și mie când am aflat despre distrugerea proiectului nostru. Am plâns amarnic. A fost o înfrângere, o umilință, o neputință, o amărăciune care a dăinuit. Desenul în peniță menit a fi folosit pentru coperta interioară a albumului a devenit copertă exterioară, cu o reducere dramatică a contrastului alb/negru prevăzut inițial. Numele formației a fost extras din coperta 1 și suprapus peste desenul copertei interioare, iar titlul Cantafabule a fost greșit tipărit Cantofabule…Cu toate că am trăit atâta vreme cu imaginile copertei propuse, deși s-a pierdut tot ce plănuisem, acum, când ascult și reascult piesele, mă simt împăcată cu ceea ce atunci fusese o înfrângere. Acel act creativ a fost o mare întrepătrundere, o foarte mare întrepătrundere. Acum, după atâția ani, mă miră faptul că Nicu nu a avut niciodată intenția să refacă coperta inițială plecând de la cele trei imagini pe care le mai am, măcar la dimensiuni de cd. Albumul ar fi trebuit reeditat într-o formă cât mai apropiată de propunerea primă a proiectului. Este o pierdere, însă nu a mea. O singură dată am fost stupefiată, când într-unul din accesele de patriotism, pe vremea lui Constantinescu, a apărut un cd cu al nostru Cantemir-Inorog decupat și postat pe un tricolor. Nu am fost întrebați dacă am fi de acord cu o astfel de mutilare. Am încremenit la văzul acelei aberații. Am avut senzația că orice măsură a bunului simț și a legăturii cu realitatea au fost pierdute. Cantafabule m-a marcat prin această experiență unică. Muzica, textele extraordinare, felul în care îmi imaginam atunci viața..“, a mai adăugat Elisabeth Ochsenfeld.
