Politehnica a onorat şi în teren Centenarul! Băieţii lui Nicolae Croitoru au...

Politehnica a onorat şi în teren Centenarul! Băieţii lui Nicolae Croitoru au câştigat la Giurgiu: „Ne-a motivat sărbătoarea”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: sspolitehnica.ro

Băieţii lui Nicolae Croitoru s-au ridicat la înălţimea momentului şi s-au impus într-un joc anunţat extrem de dificil în Liga 2. A fost 2-0 pentru Politehnica pe terenul Astrei, formaţie incomodă în ciuda problemelor, prin golurile lui Ioan Mera şi Erik Gerbi! Prin acest succes alb-violeţii, îmbrăcaţi azi şi cu negru în cinstea primelor culori ale clubului universitar, iernează pe poziţia a 14-a.

Poli putea marca de la debut, prin Zaluschi, într-un meci alert, în care mijlocaşul de meserie a fost folosit în atac din cauza absenţelor. Prima repriză a adus ocazii de ambele părţi. Gheorghe a fost cel mai periculos om al gazdelor, în timp ce Gerbi a mai irosit o şansă mare pentru oaspeţi, pe care tot el şi-a creat-o.

Golurile au venit în partea secundă. În minutul 52, după un corner executat de Zaluschi, mingea picată în careu din devierea lui Bocşan a fost introdusă în poartă cu piciorul de Mera, în ciuda opoziţiei unui om din faţa buturilor. Ocaziile ratate se puteau şi răzbuna. În minutul 61 Bocşan a comis un penalty, la Dragu, dar Păduraru a respins execuţia lui Şerban de la punctul cu var, cu ajutorul barei. Descătuşarea a venit pentru bănăţeni în minutul 73, când Ignea l-a lansat pe Gerbi, care nu a mai greşit şi a găsit colţul lung pentru 2-0! Pe final Croitoru şi-a permis chiar să-i ofere debutul în „B” unui tânăr aflat în premieră pe bancă – Ervin Bakoş intrând în prelungiri, alături de un alt junior, deja folosit la Braşov – Olariu.

Aşadar un moment reuşit – Centenar Politehnica Timişoara cu o victorie importantă în deplasare, al treilea succes consecutiv în campionat şi lucrurile se aşează în tabăra pregătită de Nicolae Croitoru, chiar înaintea pauzei de iarnă. Echipa are acum 20 de puncte şi ocupă poziţia a 14-a, având următorul meci în campionat tocmai la finele lui februarie anul viitor, acasă cu Petrolul. Petrecerea continuă pe Bega.

AFC Astra: Moroz – G.


Buliga, Stoian, T. Giuroiu, Y. Abdulfatai (81, Zaharia) – G. Şerban (76, Adeshina), Banu – Danciu (59, Dumiraşcu), Brăila (59, I. Ilie), Dr. Gheorghe (cpt.) – Cl. Dragu. Pe bancă: M. Cotolan – D. Vasilescu, Al. Giuroiu, E. Umit. Antrenor: Florin Stîngă.

POLITEHNICA: Păduraru – Sofran, Mera (cpt.), Bocşan, Pamfile – D. Radu (64, D. Andrei), Ignea, Lazăr, Oanea (86, Haţegan) – Zaluschi (90+2, D. Olariu), Gerbi (90+2, Bakoş). Pe bancă: Murariu – Prodan, Huminic. Antrenor: Nicolae Croitoru.

Sigur, ne-am dorit foarte mult, ne-a motivat sărbătoarea de astăzi şi ne bucurăm că am putut să obţinem şi să ne aducem şi noi contribuţia”, a declarat Nicu Croitoru.

„Să încep cu jocul, astăzi chiar am făcut un joc bun, ne-am creat foarte multe situaţii de a înscrie. Am controlat jocul în marea majoritate a timpului, exceptând poate acea perioadă scurtă, după ce am înscris primul gol, în care adversarul a avut un penalty, pe care Păduraru l-a apărat. După care am revenit din nou în joc, am făcut 2-0 şi am câştigat fără probleme. Dacă discutăm de puncte. Sigur că întotdeauna este loc şi de mai bine. Mă bucur însă că evoluţia echipei a fost una ascendentă. Ca dovadă că n-am mai pierdut de patru etape în campionat, am reuşit trei victorii consecutive şi cred că lucrurile acestea reprezintă cel mai important argument în sprijinul afirmaţiei pe care am făcut-o. Mă bucur că n-am mai primit aşa de multe goluri. La Braşov am câştigat fără să primim gol, astăzi la fel, chiar şi în jocul cu FC Argeş, un joc disputat 120 de minute, cu o echipă foarte bună, nu am primit gol. Şi iarăşi cred că e un argument care demonstrează că suntem pe un drum ascendent”, a mai spus antrenorul principal al Politehnicii.

Nicolae Croitoru a acordat astăzi primele minute la nivel de seniori şi puştiului Ervin Bakoş, mijlocaş de profil ofensiv din propria academie, junior născut în 2004 (precum Daniel Olariu). „Este un lucru foarte important. Eu am spus de la bun început că trebuie să acordăm atenţie academiei proprii. O să continuăm activitatea şi săptămâna viitoare, când o să avem chiar trei jocuri de pregătire, la care vor participa un număr destul de însemnat de juniori din academie, cu scopul de a-i vedea, de a le cunoaşte potenţialul şi eventual de a-i introduce în anturajul echipei de seniori”, a precizat Croitoru.

Seniorii Politehnicii vor mai rămâne săptămâna aceasta în activitate, nu zi de zi, după care, vineri, vor intra în vacanţă. „Avem două jocuri de pregătire stabilite până acum, marţi cu Ghiroda şi joi cu Dumbrăviţa. Mai avem o dată stabilită sâmbătă. La aceste jocuri vor participa jucători din Academia Politehnica, jucători pe care-i avem împrumutaţi la cluburile de Liga 3 şi sigur, şi alţi jucători care vin din afară, şi vrem să-i vedem” , a subliniat Nicolae Croitoru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.