Primăria Timișoara cumpără o centrală de telefonie modernă. Cât costă investiția

Primăria Timișoara cumpără o centrală de telefonie modernă. Cât costă investiția

0
DISTRIBUIȚI

Potrivit reprezentanților municipalității, scopul achiziției este de a îmbunătăți comunicarea dintre administrație și cetățean, de a introduce un sistem ușor de urmărit, digitalizat și cu un nivel ridicat de control al calității.

În plus, cetățenii care nu au deprinderi digitale vor putea să interacționeze cu serviciile primăriei.

Noua centrala va putea prelua un număr nelimitat de utilizatori și va avea un recepționer digital sau robot (dotat cu tehnologie IVR ce permite interacțiunea cu centrala digitală prin intermediul comenzilor vocale și tastaturii de pe telefon), care să repartizeze apelurile după nevoile apelantului.

Implementarea noii centrale va permite și urmărirea mult mai exactă a sesizărilor și cererilor venite din partea timișorenilor, astfel încât fiecare apelant să primească răspunsurile de care are nevoie.

În acest moment, Primăria Timișoara dispune de o centrală analogică a cărei mentenanță costă aproape 50.000 de lei, fără TVA, pe an.


Întrucât tehnologia acestei centrale este una învechită, numeroși timișoreni au sesizat faptul că nu au reușit să intre în legătură cu un operator sau cu un anumit departament al primăriei.

Angajații Primăriei Timișoara care vor prelua apelurile vor putea, de asemenea, să fie monitorizați, cu scopul de a îmbunătăți calitatea serviciului, iar datele colectate vor fi folosite pentru a crește performanța și pentru a scădea timpii de răspuns la sesizările venite din partea timișorenilor.

Noul serviciu va fi implementat cu ajutorul companiei Orange România și va costa 120.000 de lei, cu TVA, incluzând serviciile de suport și mentenanță pentru următorii doi ani de contract. Noua centrală va fi funcțională la începutul anului viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.