Eşec la Galaţi pentru SCM OHMA Timişoara. „Leii” au cedat după ce...

Eşec la Galaţi pentru SCM OHMA Timişoara. „Leii” au cedat după ce au recuperat o diferenţă mare de puncte

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Baschet SCM Timişoara – pagina oficială / Facebook

SCM OHMA Timişoara a pierdut în deplasarea din Moldova. „Leii” au fost depăşiţi, scor 78-87, de către gazda CSM Galaţi, într-un joc în care reuşiseră să recupereze 16 puncte!

Primul sfert a fost câştigat de gazde la cinci puncte diferenţă (28-23), dar al doilea a creat un ecart de nu mai puţin de 16 puncte la pauză (49-33).


Revirimentul „leilor” a venit în cel de-al treilea sfert, câştigat cu un covărşitor 28-12. Ceea ce a făcut ca ultima pătrime să se reia de la egalitate perfectă (61-61). Dar în ultima pătrime gălăţenii s-au descurcat mai bine şi după un final abordat mai bine s-au distanţat iarăşi, asigurându-şi succesul.

Nikola Gajic a fost coşgheterul serii, deşi echipa sa a pierdut, bosniacul a marcat nu mai puţin de 30 de puncte! În comparaţie, Matthew Millon, principalul realizator al gazdelor, a marcat 16 puncte. Ceilalţi marcatori ai SCM-ului au fost: Olah 14 puncte, Strong 9, Komatina 8, Lilov 6, Lazar 4, Vlahovic 4 şi Mirkovic 3.

Pentru SCM OHMA Timişoara urmează un joc tot în deplasare, la nici 48 de ore distanţă, luni, de la ora 18.00, în fief-ul celor de la CSO Voluntari. „Leii” au şase victorii şi patru eşecuri în LNB.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.