Un glonț tras de polițiști asupra unui șofer fugar a ricoșat și...

Un glonț tras de polițiști asupra unui șofer fugar a ricoșat și a lovit un copil

1
DISTRIBUIȚI
<


p>pistol

Un șofer fără permis a fost urmărit, sâmbătă, în trafic, în Tulcea, iar pentru a-l opri polițiștii au tras focuri de avertisment și apoi asupra fugarului. Bărbatul a suferit răni la gleznă, dar un glonț a ricoșat și a lovit un copil în vârstă de 13 ani, care se afla pe stradă.

Incidentul s-a produs pe raza localității Turcoaia, din județul Tulcea.

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Tulcea, în timp ce își desfășurau activitățile de serviciu pe raza localității Turcoaia, județul Tulcea, au oprit în trafic un șofer care nu avea permis de conducere. Acesta a fugit de la locul opririi în trafic.

Oamenii legii au pornit în urmărirea șoferului, iar unul dintre polițiști a tras focuri de avertisment în plan vertical și ulterior asupra șoferului, provocându-i leziuni la nivelul gleznei.

„De asemenea, în urma focurilor de armă, unul dintre gloanțe ar fi ricoșat, lovind un minor de 13 ani, care se afla pe o stradă lăturalnică”, transmite Poliția Tulcea, sâmbătă seara.

A fost solicitat sprijinul echipajelor de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale celor două persoane.

Din cercetări, a reieșit ca bărbatul urmărit a mai fost cercetat pentru conducere fără permis, de asemenea, sâmbătă, la momentul opririi în trafic, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,37 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.