Viceprimarul Cosmin Tabără îl contrazice pe Fritz: Uszoda trebuie să rămână bază...

Viceprimarul Cosmin Tabără îl contrazice pe Fritz: Uszoda trebuie să rămână bază sportivă

0
DISTRIBUIȚI

În urmă cu șase luni, peste 100 de tone de gunoaie au fost scoase din baza Uszoda, iar municipalitatea intenționa să o redea timișorenilor după mulți ani în care locul abandonat a fost vizitat doar de oamenii străzii.

„Am am decis să transformăm Uszoda într-un centru sportiv și cultural. În următoarele zile vom lucra la un proiect de reconversie a spațiului, astfel încât baza să poată fi deschisă încă din această vară”, a declarat primarul Dominic Fritz în data de 7 iunie.

În mai bine de jumătate de an, acolo nu s-a întâmplat nimic.


Acum, viceprimarul Cosmin Tabără de la PNL spune că baza Uszoda nu poate fi transformată în spațiu multifuncțional deoarece are o destinație clară.

Fritz ar fi vrut ca acolo să poată fi urmărite filme și să aibă loc spectacole.

„Un proiect pe care l-am discutat și cu domnul primar și pe care trebuie să-l prioritizăm anul viitor este Baza Uszoda, pentru care eu insist foarte mult. Acolo s-a încercat anul acesta o igienizare și s-a mers pe ea, în sensul de a construi ceva chestiuni de proiectare de filme, dar nu se poate face așa ceva. Eu le-am atras atenția că, fiind bază sportivă, nu poate să-i fie schimbată destinația. Este doar o singură variantă, un studiu de fezabilitate pentru investirea unei sume de bani în ea, dacă vrem să o readucem la viață”, a declarat, marți, viceprimarul Cosmin Tabără.

Edilul a mai spus că se va lupta ca baza Uszoda să primească finanțare în bugetul local de anul viitor.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.