Videoclip de iarnă, cu un colind cules de la cantorul unei biserici...

Videoclip de iarnă, cu un colind cules de la cantorul unei biserici bănățene, înregistrat de membrii formației SpringTime Band 2.1

0
DISTRIBUIȚI

Formația SpringTime Band 2.1 a lansat un videoclip de iarnă numit „Veniți astăzi credincioșii“, care este un colind cules cu mulți ani în urmă de către Vali Ivănescu, de la cantorul bisericii din satul Gruni, de lângă Belinț.

Formația lugojeană SpringTime Band 2.1 a luat naștere cu cinci ani în urmă, iat numele ei  provine de la anotimpul când s-a pus piatra de temelie a trupei: primăvara, care semnifică renaștere, trezire la viață, bucurie, speranță. Componența actuală a formației este Csilla Gyorgy – vocal, Vali Ivănescu – vocal, chitară bas, chitară acustică, Cristi Vetan – chitară solo, Tavi Logos – chitară electro-acustică si Andrei Mezei – tobe, percuție,vocal.

Înregistrarea acestei piese a avut loc în studioul Loris Music din Timișoara iar filmările au fost realizate de Denis Avram AVD Studio.

Vali Ivănescu este un veteran al scenei care a crescut în Buziaș,  loc unde la sfârșitul anilor 60 existau nu mai puțin de trei trupe rock.

„Am avut norocul să-l avem pe Valentin Stoian profesor, dacă nu era el, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.


Am început să cânt cu mezina trupelor din Buziaş, Priam, şi mai apoi am intrat în trupa Timizii, în toamna anului 1971. Pe vremea aceea în Buziaş se cânta la serbări şcolare. O altă rampă de lansare erau reuniunile dansante de la sfârşit de săptămână. Dacă cineva făcea o trăznaie sau era eliminat pentru vreo boacănă de la şcoală, pedeapsa era că nu se mai ţinea reuniunea dansantă. Demult, nu erau scule şi exista cenzură. Dar, lumea era mult mai dornică să vină la manifestări artistice. Acum, sunt excesiv de multe trupe şi multe alte mijloace de a sta acasă. Pe vremea aia mergeai la club unde cânta de exemplu Progresiv TM cu Harry Coradini sau la serile dansante de la Lola. Exista un contact direct. Cred că cel mai bine ar fi să avem sculele de acum şi publicul de atunci“, a spus artistul, care a mai cântat în trupele Șah Mat, Linia 27 și Rock Abil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.