Amintiri inedite despre scena muzicală timișoreană din anii ’90, povestite de Marius...

Amintiri inedite despre scena muzicală timișoreană din anii ’90, povestite de Marius Mihalca

0
DISTRIBUIȚI

Scena muzicală rock a orașului nostru a cunoscut de-a lungul vremurilor o serie de evenimente interesante, acest fapt fiind cât se poate de logic având în vedere că Timișoara a scris o filă de istorie importantă în muzica românească. Recent, Marius Mihalca, fostul membru al formației Foileton a depănat câteva amintiri de neuitat din primele zile ale anului 1990, cu ocazia primelor concerte din România de după Revoluția din 1989.

„«Întâmplările» din decembrie 1989 ne-au adus multă speranță, nouă, celor angrenați în fenomenul pop-rock din România, iar primele semne ale schimbării le-am trăit cu colegii din grupul Foileton după doar două luni, în februarie ’90, când, în formula: Ștefan Mardale – voce, Sorin Tătaru – chitară, Janos Várady – percuție, Sorin Bocerean – chitară bass și Marius Mihalca – voce și chitară, am evoluat, alături de alte grupuri autohtone, în două concerte cu invitați din străinătate. Pentru noi, timișorenii, străinătate era mult spus, cel puțin pentru faptul că fiind vorba de artiști din ex-YU și Ungaria, pe aceștia îi ascultam/vedeam în mod curent la posturile de radio-tv ce emiteau de la doi pași de noi, ei fiindu-ne cumva familiari. Cu toate acestea, faptul că urma să evoluăm în concert cu ei, pe aceeași scenă, ne-a produs o deosebită emoție și satisfacție pe măsură. Astfel, în 17 februarie (n.n. – 1990) am completat garnitura primei zile a memorabilului festival Rock pentru Revoluție, capete de afiș ale acelei zile fiind grupurile Galija și Viktorija cu vocea Snežanei Mišković, care, în urma sufragiului realizat de revista (magazin) Pop Rock a câștigat secțiunea celei mai bune voci a anului 1989 în Iugoslavia“, își amintește Marius Mihalca despre acest eveniment.

Foto: Sorin Tătaru

După primul concert rock din România de după Revoluția din 1989, care a avut loc în 22 ianuarie 1990, sub genericul „București – Timișoara 22“, în luna februarie a aceluiași an la Timișoara s-a cântat sub umbrela „Rock pentru Revoluție“, timp de trei zile consecutiv, cu formații din România, Yugoslavia și Marea Britanie.


În ultima zi a acestui maraton, în 19 februarie, la Sala Olimpia avea loc un recital memorabil, derulat sub genericul British Rock For Romania, primul eveniment dintr-o serie de spectacole care mai apoi au mai avut loc și în Brașov și București, alături de formațiile britanice Skin Games, Jesus Jones și Crazy Head. Formația Foileton a avut în acele vremuri și un afiș realizat de Ștefan Popa Popa’s, care inițial nu a fost aprobat de Comitetul Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă pe motivul că avea parte de „prea mult verde“…

„Peste doar două zile am cântat în sala sporturilor din Arad, încălzind un public minunat pentru Guitarmania, recital al lui Szekeres Tamas, un virtuos al chitării, ce doar peste câteva luni urma să deschidă concertele Alice Cooper și Deep Purple la Budapesta. Recitalul nostru de la Arad, deși scurt, ne-a rămas în memorie și pentru faptul că era pentru prima dată când am cântat pe o instalație de sunet «adevărată» pentru acele timpuri, fapt ce ne-a ajutat enorm în doar a doua noastră evoluție scenică în formula mai sus amintită. Fane Mardale avea să se vaite în zilele următoare, dar și să își amintească peste timp de febra musculară pe care a resimțit-o de la cât «s-a agitat» pe scenă, mânat de atmosfera din sală și de sunetul perfect, deși cine îl cunoaște nu ar spune că este un solist vocal care a avut vreodată ca prim obiectiv prestarea unui joc de scenă spectaculos. Peste doar câteva zile, luat de val, colegul Sorin Bocerean avea să-i scrie la Iași lui Sorin Lupașcu, pe lângă diverse informații destinate publicării de către acesta în revista Playback, că «a fost cel mai mare succes al nostru. Aș fi vrut să-l vezi și tu pe viu. Am venit acasă într-adevăr fericit», povestește fostul membru al formației Foileton. Mihalca.

De-a lungul anilor, Marius Mihalca a fost tenor al Filarmonicii Banatul și a cochetat de multă vreme cu muzica fiind component al trupelor TEST și Foileton. A colaborat la o serie de spectacole realizate de Teatrul pentru copii și tineret „Merlin”, iar în urmă cu câțiva ani s-a regăsit din nou în postura de cantautor, reluând câteva piese compuse în trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.