”Cârtița” liderului interlop Lucian Boncu, audiere în dosarul sechestrării din clubul Champion’s

”Cârtița” liderului interlop Lucian Boncu, audiere în dosarul sechestrării din clubul Champion’s

1
DISTRIBUIȚI
Dragan Ilin și Lucian Boncu, surprinși de camera de supraveghere instalată de DIICOT în locuința liderului interlop

Un nou termen din dosarul sechestrării taximetristului bucureștean în clubul Champion’s din Timișoara, fiind bănuit că a făcut ”șmen” la aparate, în care a fost trimis în judecată liderul interlop Lucian Boncu împreună cu alți apropiați, a fost, astăzi, la Tribunalul Timiș.

După o scurtă pauză pentru a-l găsi în penitenciar și a-l cita pe Ioan Pășan, care între timp a fost condamnat definitiv într-un alt dosar penal, a început audierea unui martor propus de partea vătămată Nicolae Badea. George Chiper a declarat în fața instanței că ”suntem prieteni de peste 15 ani. La câteva zile după ce a fost sechestrat la Timișoara ne-am văzut și mi-a povestit ce a pățit. Am văzut că era negru de la gât până la brâu. Ambele mâini erau negre de la lovituri. Pe partea stângă era mai negru. Erau destul de multe leziuni. Se plângea că îl durea timpanul drept și îi țiuie tot timpul. După trei, patru luni a putut să lucreze din nou ca taximetrist că nu-l mai dureau coastele așa tare. După ce a fost bătut a prins teamă de ce se întâmplă n jurul său, că ar putea fi lovit pe neașteptate. A prins teamă să mai intre în casino-uri”.


În acel moment, inculpații și avocații au izbucnit în râs.

Unul dintre avocați a cerut instanței să depună ca probă transcrierea unei înregistrări făcută de fostul polițist Dragan Ilin și care a fost depusă la SIIJ, cu procurorul DIICOT care a instrumentat dosarul Champion’s. ”Procurorul cere, conform redării,  să-i picteze pe inculpații din acest dosar, nu din altul. Cred că este important să ne lămurim cum a fost instrumentat acest dosar mai ales că doamnei procuror i-ați admis să depună ca probă o transcriere a unei discuții obținută într-un alt dosar. Această înregistrare a fost depusă cu o plângere la SIIJ. Martorul a fost dezbrăcat în pielea goală la DIICOT. Cred că trebuie să lămurim toate aspectele”, a solicitat apărătorul susținut de către ceilalți avocați ai inculpaților. Procurorul de ședință a susținut că nu se impune audierea lui Dragan Ilin deoarece ”audierea nu are nicio legătură cu cauza. Probele din acest dosar au fost obținute legal, lucru confirmat și în procedura de cameră preliminară. Dacă s-au reclamat abuzuri, acestea vor fi analizate de SIIJ. Nu are nicio relevanță audierea”.

Vă reamintim că Dragan Ilin era ”cârtița” din Poliția Timiș a lui Boncu, fiind cel care a transmis informații confidențiale grupării de crimă organizată și care a ajuns să-i fileze pe polițiștii de la ”Crimă Organizată”. Acesta este cercetat de DIICOT în mai multe dosare penale, inclusiv pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Boncu.

Instanța a admis audierea lui Dragan Ilin, urmând ca să fie prezent la Tribunalul Timiș la următorul termen, în 3 februarie.

1 COMENTARIU

  1. Mai e și „încordatul” ăla de la miliția locală, sifonarul interlopilor. Cui le plătim,noi cetățenii, salariile. Apropo…Patricia manelista a revenit în forță la Creșe, are niste avioane in cap de te doare mintea. Doar că capu’ eu minte nu are!!! La limbi străine stă cel mai bine. Vorbește perfect maneleza. Și să scrie după dictare îi e greu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.