Consilierii locali lasă neschimbat, cel puțin momentan, prețul pentru parcarea în „zona...

Consilierii locali lasă neschimbat, cel puțin momentan, prețul pentru parcarea în „zona verde” din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul privind aplicarea tarifelor pentru zona verde, aferente sistemului de parcare a autovehiculelor în Timișoara a fost aprobat, marți, în ședința on-line a consiliului local.

Consilierul local Radu Țoancă de la PSD a cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului pe motiv că face referire la noul serviciu Timpark pentru care a sesizat Prefectura Timiș și a citit adresa primită de la instituție.

În replică, viceprimarul Ruben Lațcău le-a spus colegilor săi să voteze proiectul, fiind vorba despre o aprobare standard.

„Nu are nicio legătură cu epistolele pe care domnul Țoancă le trimite către presă.


Practic, aprobăm tarifele pentru zona verde (n.r. – de parcare), iar această aprobare se face în fiecare an și vă îndemn să aprobăm pentru ca sistemul să poată funcționa. Nu vreau să intru în argumentele juridice ale dânsului, nu mi-a scris nimeni pe foaie ca domnului Țoancă ce să citesc”, a spus Lațcău.

Primarul Dominic Fritz a intervenit în ședința on-line: „sunt în taxi la București, nu retrag proiectul. Vă rog să votați, mersi”.

Astfel, până în data de 31.03.2022, tarifele aplicate pentru parcarea autovehiculelor în Timișoara în zona zero (verde) se mențin la nivelul stabilit de Consiliul Local Timișoara în data de 27.11.2020: 3 lei/ora de staționare, inclusiv TVA prin modalitățile de plată prin vouchere și card bancar, respectiv 0,75 euro/ora de staționare, exclusiv TVA prin modalitatea de plată SMS.

Tarifele aplicate pentru zona verde vor fi percepute de către Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din Municipiul Timișoara – TIMPARK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.