Două oferte depuse pentru contractul de reabilitare a pasarelei Gelu din zona...

Două oferte depuse pentru contractul de reabilitare a pasarelei Gelu din zona Iosefin

0
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara a anunțat că procedura de achiziție a lucrărilor de execuție pentru obiectivul de investiții „Pasarela Gelu-Crizantemelor”, din zona Iosefin – Dâmbovița este în curs, fiind depuse două oferte.

Joi a avut loc deschiderea ofertelor și s-a intrat în etapa de evaluare a acestora.

Podul pietonal de la capătul străzii Crizantemelor, care face legătura cu strada Gelu, are o lungime de 46 de metri şi o lăţime de 2,20 metri și a fost construit acum mai bine de 70 de ani.

Pasarela este într-o stare avansată de degradare, fiind afectată inclusiv structura de rezistență, deoarece nu s-au mai făcut lucrări majore de reabilitare din 1949.

La finalizarea lucrărilor de consolidare și modernizare, pasarela va fi prevăzută cu culoare pietonale și pentru bicicliști, precum și cu zone de spațiu verde.


Va fi iluminată arhitectural și va avea parapete de protecție.

Vor fi executate lucrări atât la supra-structură, cât şi la deschideri, la bretelele de acces, la trepte şi trotuare.

Având în vedere că pasarela este deosebit de utilă celor care locuiesc în zonă pentru a nu mai fi nevoiţi să ocolească aproximativ un kilometru până la cel mai apropiat pod, reabilitarea a fost cerută insistent şi de riverani.

Primăria Timișoara a depus o cerere de finanțare pentru acest proiect prin Programul „Anghel Saligny”.

Durata de execuție a lucrărilor va fi de șase luni, iar valoarea estimată a investiției este de 12,6 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.