Lecție de bas cu Flavius Misăraș de la Dordeduh. Clip inedit pentru...

Lecție de bas cu Flavius Misăraș de la Dordeduh. Clip inedit pentru piesa „Descânt” de pe albumul „Har”

0
DISTRIBUIȚI

Basistul formației timișorene Dordeduh, Flavius Misarăș, a lansat recent „Descânt Bass Playthrough“, înregistrarea fiind realizată în cadrul Consonance Studio din orașul nostru la piesa cu același nume care se găsește pe cel mai recent material discografic al trupei, Har. Înregistrarea postată în ultima zi a anului trecut are parte de o serie de aprecieri din partea melomanilor de pretutindeni.

Chiar dacă 2021 a fost un an cât se poate de dificil pentru industria muzicală, membrii trupei timișorene alcătuită din Edmond „Huppogrammos” Karban (voce, chitări și alte instrumente), Cristian „Sol Faur” Popescu (chitări, keyboards și alte instrumente), Andrei Jumugă (percuție, tobe, toacă) și Flavius Misarăș (bass) au avut parte de o serie de realizări remarcabile. Dordeduh a revenit în atenția melomanilor după nouă ani distanță de la albumul precedent, cu „Har“, un disc mixat de binecunoscutul producător muzical suedez Jens Bogren, care în trecut a colaborat cu nume ca Opeth, Dimmu Borgir, Sepultura, Arch Enemy, At the Gates, Katatonia, Moonspell, Kreator, Devin Townsend sau Ihsahn. Albumul a avut parte de recenzii favorabile în presa internațională, fiind lăudat în rândul unor reviste și site-uri de prestigiu ca „Metal Hammer” Germania, „Loudersound”, „Sonic Seducer” sau „Metal Hammer” din Marea Britanie, aceasta din urmă publicând un amplu articol dedicat timișorenilor, în cadrul căruia pe două pagini apar și o serie de amănunte inedite despre activitatea formației, povestite chiar de solist. Primul concert inclus în campania de promovare a albumului „Har”, a avut loc în luna iulie 2021 la Arenele Romane din București, unde alături de membrii trupei timișorene au mai cântat Bucovina și Neon Prophecies.


Trupa a mai susținut concerte în cadrul festivalurilor Brutal Assault din Cehia, Electric Castle din Cluj, Fekete Zaj (Ungaria) și Prophecy Fest (Germania).

Născut în 7 decembrie 1974, la Timișoara, Flavius Misăraș a primit cadou de la părinți prima chitară bas în 1993 și a făcut parte dintr-o serie de formații care au colorat viața muzicală a Timișoarei în ultimele decenii, printre care amintim Era Ticăloșilor, Flood For You, Oranj, The Thirteenth Sun, Box Office sau Dordeduh.

„Primele discuri ascultate cap-coadă au fost ale părinților mei. Aveau o colecție mică de viniluri, de la folclor la muzică ușoară, cum i se zicea atunci. Eram copil. După ce am mai crescut, am schimbat placa. Am auzit la radio «The Final Countdown» (Europe) și m-a cucerit. E prima piesa rock care a avut impact asupra mea. Nu știam că e rock, nici măcar nu-mi plăcea imaginea celor cu plete. Asta până în ziua în care am văzut videoclipul la TV Beograd, parcă. Normal că n-am mai înțeles nimic. Cum pot «ăia» să cânte așa fain? Apoi, în adolescență, la un revelion petrecut la Nădlac, unde îmi petreceam toate vacanțele, un prieten a adus niște casete Takt, poloneze, cu albume metal. Slayer, Death, Sepultura… În timp ce topeam o tavă cu cremeș (cremșnit, sau cum îi mai zice…), ascultam fioroșeniile alea din care nu pot să zic că înțelegeam mare lucru, dar care au reușit să-mi capteze atenția. Când a ajuns la rând «Arise» al celor de la Sepultura, lucrurile au devenit clare. A fost albumul care a avut același impact asupra mea pe care l-a avut «The Final Countdown». De atunci metalul a devenit muzica mea preferată“, spune Flavius despre începuturile sale muzicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.