Licitația pentru secțiunea lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, deblocată de...

Licitația pentru secțiunea lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, deblocată de Curtea de Apel București

0
DISTRIBUIȚI

Licitația pentru secțiunea de autostradă care lipsește între Sibiu și Nădlac a fost deblocată după ce Curtea de Apel București a respins, marți, contestația constructorului grec Aktor.

Astfel, Compania de Drumuri poate merge mai departe în procedura de licitație restrânsă cu cei șase candidați pentru proiectarea și execuția tronsonului de aproape zece kilometri dintre localitățile Holdea din județul Hunedoara și Margina din județul Timiș, relatează economedia.ro.

Soluția Curții de Apel București a fost: „respinge plângerea ca nefondată, definitivă”.

Grecii au depus contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) și apoi la Curtea de Apel București după ce nu au „trecut” în etapa de licitație restrânsă, CNAIR selectând doar șase candidați: Mapa, Alsim Alarko, Kolin, Strabag, Pizzarotti și Terna (Grecia).

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31 ianuarie 2022.

În 10 mai 2021, CNAIR primise nouă oferte, iar în urma evaluării a eliminat candidaturile Aktor, FCC și Rizzani.

Finanțarea este asigurată prin PNRR, termenul limită de recepție fiind 2026.


Din cei aproape zece kilometri, tunelul forat are o lungime de 2,1 kilometri.

Potrivit CNAIR, termenul prevăzut este de zece luni pentru proiectare și 28 de luni pentru execuție.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuția și finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj – Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secțiunea E și finalizare Secțiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat.

Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 metri.

Finalizarea tronsonului „autostrada cu tuneluri pentru urși”, cum i s-a mai spus , va permite circulația pe A1 fără întrerupere de la Sibiu la Nădlac, la sfârșitul anului chiar de la Boița (fiind așteptată deschiderea primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești).

 

Sursa foto: Asociația Pro Infrastructura

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.