Numele lui Remus Miron este unul cunoscut în rândul melomanilor autohtoni atât pentru faptul că în ultimi ani a „restaurat“ o serie de albume ale unor artiști autohtoni pe casete sau viniluri ci și datorită activității sale ca DJ sub pseudonimul Lektronikumuz. Dincolo de pasiunea sa muzicală, Remus Miron a ajuns în atenția publicului și pentru performanța sa de-a înota 24 de ore non-stop, pentru diferite cauze sociale și evenimente caritabile. Remus Miron a început să înregistreze casete încă din perioada pe când era la gimnaziu, iar în ultimii ani, odată cu revenirea la modă a casetelor care se observă peste tot în lume, activitatea aceasta a prins un nou avânt.
„Niciodată nu m-a interesat să fac asta urmărind vreun scop financiar. Un segment important a fost cel ecologic, în care casete din plastic ce ar fi ajuns la gunoi, le-am restaurant şi personalizat cu ceva ce acum stau util în casa cuiva. În ultimii trei ani am realizat peste trei mii de casete care au fost predate gratuit către cei ce le-au dorit. Proiectele au caracter de cercetare şi reprezintă nişte prototipuri promoţionale (nedestinate vânzării) şi care arată ce greşeli au fost omise la editările vechi iniţiale, ce cenzuri au fost aplicate ori omisiuni, ce decolorări ale actului artistic fie el şi grafc nu doar muzical. Ce piese inedite s-au pierdut şi iată s-au regăsit ca bonus-uri, toate prezentate şi într-un context audio restaurant şi remasterizat, de multe ori puse şi într-un context actual cu texte scrise de Claudiu Oancea, Dumitru Ungureanu, Ioana Amalia Kerekes, Raluca Ştirbăţ sau chiar de către mine. Multe proiecte sunt pe rol şi vor ieşi în curând, multe sunt aproape gata, altele sunt abia demarate. Mai am multă treabă de făcut, pentru că pentru mine chestiunea asta este şi de #SharingIsCaring… ce ştiu eu să ştie şi altii şi astfel poate aflu la rândul meu şi mai multe… Membrii trupelor de atunci, au acum o vârstă respectabilă, unii dintre ei ne-au părăsit. Am simţit aşa ca un simplu fan că e bine să mai dăm un salut acestor muzicieni ignoraţi, uitaţi, etc. Am cerut peste tot unde s-a putut, permisiunea realizării acestor prototipuri, am fost des ajutat şi susţinut să continui. Am cunoscut şi aceşti muzicieni iar acest lucru nu îl anticipasem la demararea acestor proiecte sau îl vedeam puţin imposibil de elaborat, deşi ştiam că voi ajunge la ei pentru acorduri. Greutăţile se uită şi nu le dau importanţă“, explică el.
Dincolo de casete, cu aproximativ 13.000 de discuri în colecție, brașoveanul Remus Miron face parte din gașca celor mai mari colecționari de viniluri din România.
„Nu contează numărul discurilor pe care le am ci consistenţa lor. Eu sunt foarte aspru în selecţii, nu sunt completist. Mă feresc să cumpăr muzică ascultată de toată lumea, deoarece eu o şi folosesc în audiţii unice şi aş dori ca ele sa fie necunoscute celor ce le ascultă împreună cu mine. Regula mea veche era şi încă mai este, cum că dacă vreau un disc, trebuie să-l sortez din 1.000 de discuri, iar dacă vreau un al doilea disc trebuie să mai sortez încă 1.000 şi tot aşa. Am cochetat de mic cu casete, benzi de magnetofon şi cu compact discuri. Discul de vinyl mi s-a părut cel mai versatil şi sigur format de stocat şi mânuit muzica în timp real, sunetul dpdv tehnic era mereu eficientizat (masterizat) la strictul necesar perceptibil de urechea umană sănătoasă. Caseta avea anumite avantaje dpdv al utilizării compacte, banda asupra spectrului saturat, CD-ul asupra uşurinţei de utilizare fără prea multe abilităţi necesare, etc. Dar toate nu aveau pentru mine acea senzaţie pe care mi-a oferit-o mereu un disc de vinyl, în special datorită formatului coperţii de dimensiuni perfecte pentru a aprecia o lucrare grafică ori a citi nişte versuri, un eseu, etc. CD-ul şi caseta nu aveau acest avantaj iar banda era o nebunie de stocat în arhive plus sculele necesare ce erau costisitoare. Cine işi permitea atunci un magnetofon Studer, Otari, Nagra, Stellavox?, sau alte mag-uri semiprofesionale ca Revox, Tascam, Teac, Technics, Sony, Philips aduse din vest. Cei mai mulţi în România erau pe marfă estică, cel mult un Akai japonez de la pile, greu agonisit în anii ‘80 sau chiar pe ieftiniturile de Tesla, Grundig, Majak, Rostov şi alte magnetofoane de amatori. După 25 de ani de experienţă, discul de vinyl îmi este încă de bază în călătoria mea, din mai multe avantaje sau dezavantaje, este şi o rezultantă cumva a necesităţilor mele în această călătorie lungă. Nu a fost niciodată o ţintă ca format de stocare şi audiţie… deşi am şi acum mii de casete, cd-uri sau benzi, dar discurile de vinyl sunt pe trei pereţi din cameră“, a mai spus Miron.
Albume cu Experimental Q, Progresiv TM sau Sfinx
Printre restaurăririle muzicale realizate de el se numără și o ediție limitată de 75 de casete a albumului Sfinx „Lume albă“, primul disc al formației, care a apărut inițial în 1975 la Electrecord și a fost restaurat de el în 2020.
„Cum nu am trăit acele vremuri şi nici nu eram un cunoscut al regretatului Dan Andrei Aldea, nu am putut verifica multe informaţii, însă albumul mi-a plăcut mereu şi în trecut îi realizasem o remasterizare cizelată pentru mine, mai ales ca reeditarea din 2015 a fost o gherlă dpdv audio. Nu m-am gândit vreodată că această casetă să-i fie utilă cuiva, pentru că nici nu credeam că ce fac eu este important sau va fi vreodată important, dar câteva lucruri m-au împins să scot mastertape-ul din seif şi să îl închei cu veriga lipsă, mai exact redescoperirea piesei ’’Mai Târziu’’ cântată de Anda Călugăreanu şi Dan Andrei Aldea, o piesă nelansată vreodată pe un suport muzical. Textul acestei piese l-am resimţit ca şi cum mă ceartă pentru ca nu fac nimic… nu am făcut nimic, apoi trecerea în nefiinţă pe neaşteptate a regretatului Dan Andrei Aldea dar şi aflarea cu câţiva ani în urmă a faptului că Daniel Ionescu-Dion a realizat timpuriu o grafică ce ar fi fost respinsă de Electrecord, ma făcut pe loc să scot o casetă prototip pentru Sfinx, cum mai scosesem anterior câteva prin care reclamam aceleaşi probleme de ”cenzură” sau ”respingere” a graficii unui album. Am produs 75 de casete în ediţie limitată după ce am primit încumviinţarea familiei lui Dan Andrei Aldea prin cei apropiaţi domniei sale, care m-au susţinut şi aprobat. Am inclus un rând de alte restaurări ale pieselor pe casetă, considerate elocvente şi necesare pentru un prototip consistent care să sune în sfârşit bine şi să îl ai în mână cu un banal mesaj sau gest omagial către cel ce a fost să fie gigantul chitarist, compozitor şi muzician Dan Andrei Aldea. Am trimis această casetă şi chitaristului Pr. Dan Bădulescu sau basistului Corneliu Ionescu, chiar şi muzicianului Anca Graterol ce aparea şi ea fără credit pe acest album. Am rectificat credit-urile eronate de pe albumul iniţial şi am conceput Jcard-ul pentru casetă folosit materialul de la Daniel Ionescu-Dion, care ne-a consiliat la realizarea coperţii, pe mine împreună cu sora mea Ramona-Georgiana Marc (Jolua)“, a explicat Remus Miron.
O altă realizare care a trecut prin mâinile sale este „Progresiv TM – Dreptul De A Visa (Remastered Tape)” un proiect long play ce conţine o caseta de 115 minute, care s-a născut din cauza a 3 piese ce se regăseau doar pe varianta de casetă apărută în 1976, piese ce nu se regăseau şi pe LP.
„Toate variantele de casete găsite peste tot aveau o calitate rudimentară, dar când a ajuns la benzile masters am înţeles că de vina nu erau doar casetele, ci şi alte lucruri tehnice pe acele înregistrări. Odată cu aceste căutări am restaurat şi alte mastertapes pentru a face o culegere mai amplă cu piese inedite, spre a evidenţia mai bine traseul acesteu trupe formidabile de hard rock. Prea multă lume face o confuzie gravă atribuind sub-genul de prog-rock, probabil din cauza numelui trupei, Progresiv. TM se ştie corect că vine de la Timişoara. Trupa Progresiv TM a compus şi interpretat piese de Hard Rock cu multe influenţe de Funk-Soul. Prog-rock au cântat Experimental Q de exemplu. (Q de la Quartet şi de la Quintet), diferit de varianta continuată de Q2 care s-a focusat pe jazz-rock. Caseta conţine o grafică restaurată şi extinsă tot cu ajutorul surorii mele Ramona-Georgiana, deasemenea conţine elemente inedite şi un eseu pentru încadrarea muzicii în contextul istoric de atunci şi acum, scris tot de istoricul Claudiu Oancea“, a povestit Miron.
Recent, alături de istoricul Claudiu Oancea, Remus a inițiat un proiect pentru a edita pentru prima oară pe vinil o muzică aparte, într-un format pe măsură. Având aprobarea și colaborarea muzicienilor, albumul „Amintiri despre viitor”, ce poartă titlul uneia dintre compozițiile Experimental Q, conține în premieră o serie de înregistrări provenind din arhivele radio, restaurate și remasterizate, precum și grafică gatefold, poze din colecțiile personale ale formației și un eseu istoric.
„Nu am avut de «ales» această restaurare, eram obligat moral cât şi din spirit civic, nu doar să o restaurez, dar să o şi corectăm dpdv istoric fiind poate cea mai mare eroare umană la noi în ţară, că aceşti muzicieni nu au avut încă muzica lor transpusă pe un format care doar vinyl-ul le-ar da cartea de vizita pe care nu au primito la vremea respectivă. Aceşti formidabili muzicieni mi-au răscolit multe nopţi şi zile, ghidând şi ei în balanţa mea ce este slab şi ce este bun.
Frustrarea că nu avem cu toţii ceva fizic la indemână ca să ne amintim de ei şi de ce anume au creat acum 50, dar şi stergerea istoriei sau aşezarea unui strat gros de praf peste creaţia lor, face ca astăzi să se facă grave omisiuni referitor nu doar la muzica, dar şi la istorie… pe care eu ţin mereu foarte mult sa nu o uităm. Nu uităm istoria, nu repetăm greşelile. Poate de aceea avem şi multa muzică slabă, pentru că foarte multe bijuterii muzicale s-au pierdut, nu au fost promovate suficient sau corect şi astfel cei mulţi care fac omisiuni se ghidează şi ei raportat la ce au la îndemână. Aici intervin curatorii, sa mai repare din situaţia creată. Am tot aşteptat ca nume mari să apară cu soluţia asta, dar timpul trecea iar mai târziu nu doream să ajung să regret că am fost capabil şi nu am făcut. De muzicieni reamintiţi post-mortum eu m-am săturat şi este şi dureros să te simţi vinovat că nu le-ai mai dat un salut ca fan a lor… aşa că iată cum după 47 de ani de nepăsare, din care vreo 20 de ani sunt şi vina mea, iese acum acest minunat album al experimentalilor“, spune Remus Miron.
Diferența dintre analogic și digital
Poveștile despre diferențele de sunet care se fac auzite pe surporturile analogice și digitale sunt binecunoscute tuturor melomanilor, iar Remus e de părere că din cauza numărului mare de apariții în lumea muzicii oamenii tind să asculte doar fragmente din piesă, omițând astfel plăcerea unei audiții complexe.
„Era digitală a pus amprenta nefavorabil pe ascultarea activă a muzicii, strict prin prisma termenului folosit de mine în trecut ca «fast food music». Nu mai trebuie să găteşti nimic pentru că în 2 minute ai comandat ceva urgent şi ţi-ai potolit foamea. Astfel am observat că atât la CD cât şi la mp3 sau recent la stream online, datorită unui volum imens de muzică ce o agoniseşti gratis sau foarte ieftin, tinzi să asculţi fragmentat, derulând chiar şi next la urmatoarea piesă imediat după ce te-ai «lămurit» cu ceea ce tocmai cânta. Rapiditatea acestor funcţii duc la dese omisiuni în interpretarea unei inregistrări, pentru care o echipă de oameni a pus suflet în detalii, pe care le pierzi derulând. Acest lucru nu se întamplă uzual şi la analog (care te costă mai mult ca digitalul şi deci îi dai atenţie şi îl colecţionezi mai special), din mai multe puncte de vedere dar cele mai multe datorită celor mecanice. Discul de vinyl cântă cap coadă, cel putin pe o parte până la pauză, casetele durau timp să fie derulate şi nu toţi aveau funcţie de «intro search» pe deck-uri, încât să caute automat urmatoarea melodie după o pauză pe bandă de minim două secunde, de benzi nu mai vorbesc pentru că majoritatea nu au mânuit două NAB-uri în viaţa lor, dar apoi să mai şi prindă banda pentru a o asculta. Iată cum uşurinţa utilizării formatului digital a dat posibilitatea unui public mult mai consistent să aibe acces la muzică, dar totodată acest acces a fost majoritar de tip artificial când vorbim de ascultat muzica activ. Mai dau exemple de intrat reclame peste ce tocmai ascultai la minutul 17:52 din album?”, și-a amintit restauratorul.
Dincolo de faptul că readuce în actualitate muzica mai puțin cunoscută în fața unui public care nu are acces la opera artiștilor, Remus e de părere că în lumea muzicii asistăm la o involuție.
„Noi nu facem decât să continuăm dezamăgirile vechi. Desigur că sunt şi multe lucruri frumoase ce se realizează şi sunt foarte bucuros că au fost finalizate, dar şi aici din păcate impactul încă este minimizat de nivelul ridicat al celor ce creează dezamăgirea aceasta, care clar este în cota majoritară. Fenomenul muzical este amplu şi deşi secondat de interesul financiar din spate (sau nu), el este un rezultant tot al educaţiei, culturii, cercetării, creaţiei, originalităţii chiar şi cu influenţe (dar fără a copia brutal), verticalităţii, s.a. Ca să inovezi în România (şi nu numai), trebuie să ai şi pentru cine inova. Sunt mulţi care au inovat dar care nu erau pentru publicul majoritar, aşa că aceia s-au sacrificat. Muzica lor a trecut totuşi testul timpului şi a fost cheia salvării multora dintre noi care puteam cădea în plasa mizeriilor artistice, scoase pe piaţa de o gramăda de derbedei, oportunişti, speculanţi, etc… însa parcă în România după 1990, nivelul acestora a crescut atât de mult încât ce consider eu că este frumos şi bun, reprezintă ceva oldschool sau banal pentru media parerologilor de astăzi. Muzica la fel ca şi alte domenii, vine de la oameni care au studiat muzica sau care nu au studiato, iar acest lucru spre succes este stabilit strict de consumatorii de muzică… care şi ei sunt de diferite feluri. Lucrurile dpmdv au involuat, cert nu au evoluat. Analizand 50 de ani de muzică şi selectând obiectiv 100 de albume diverse pentru fiecare dintre aceşti 50 de ani, realizez că din 5.000 de astfel de albume, evoluţia nu este tocmai una bună. Involuţie da! Dar asta nu este dezamăgirea doar a mea, este motivul ce justifică raspunderea pe care o am şi eu şi tu ca să continuăm, iar ce fac eu este mic, mulţi ca mine pot schimba percepţii greşite… prin acest lucru la scară largă pot apărea artişti care să cânte bine, susţinuţi de noi care apreciem calitatea, şcoala, etc. Cu cât noi aşteptam să facă alţii, cu atât şi artiştilor (care ne-ar place nouă) le-ar fi mai greu să apară, să creeze şi să rămană activi. Schimbarea în bine s-a tot facut, dar în acelaşi timp s-a sters cu buretele şi parcă mereu ca un loop, se reia de la 0 încercând să se reinventeze totul, în loc să se continue de la nivelul de unde s-a ramas… încercând mereu cu verticalitate să nu se compromită arta doar de dragul banilor şi a faimei. Dar, da… cum eu fac acest hobby, cred de multe ori că muzicienii pot schimba mai uşor lucrurile dacă tot mai mulţi dintre ei nu ar trai din muzică… şi ar fi tot un hobby pentru ei. Hobby-ul este ceva în care investeşti nu ceva din care scoţi, ori atâta timp cât eşti nevoit să scoţi, este foarte greu sa făci faţă compromisurilor. Deci, dacă aş face ceva să schimb asta, aş dori ca muzicienii să nu se mai compromită, să cânte ce ştiu ei mai bine chiar dacă e şi de nişă, nefiind ceva ce se adresează marii majorităţi. Toată viaţa am crezut în nişele mici care se înmulţesc şi care mereu vor triumfa faţă de muzica banală destinată celor ce nu şi-au dedicat timp din viaţă acestor căutări în dezvoltarea lor cultural muzicală…”, este de părere Remus Miron.
Diferența dintre diversele genuri muzicale este percepută în fel și chip de către fiecare meloman în parte, iar oamenii se împart – în opinia sa – în două mari categorii.
„Nu aş putea explica meticulos sub-genurile muzicale pentru că nu am studii de specialitate în muzică. Am doar ureche naturală antrenată, cât şi experienţa lucrului cu factorul uman. Sunt mii de cărţi de specialitate, sunt facultăţi pentru profesia asta. Dacă aş explica muzica în termeni generalisti, aş recomanda strict în funcţie de necesităţile acelui om. Din păcate (sau fericire) există o barieră imensă din perspectiva mea care mai întâi împarte toţi aceşti oameni în două mari categorii. Cei ce ascultă muzică activ şi cei ce fac orice altceva în timp ce «ascultă» muzică. De aici deduceţi şi voi ce necesităţi şi priorităţi au oamenii, fiecare cu alegerile lui. Însă, recomandările mele vor fi întotdeauna către cei din prima categorie. Celor din categoria a doua aş prefera să le confirm ceea ce afirmă, doar ca să scap de absolut orice fel de discuţie care mi-ar răpi timp preţios consumat în polemici, timp pe care l-aş dedica mai degrabă şi binenţeles gratuit unora din prima categorie cu care mereu discut eficient, practic.
Există oameni care au auzul etalonat, ne-etalonat sau defectuos. Degeaba discuţi despre buget aici, pentru că nu o să rezolvi necesităţile omului din punct de vedere audio, ci mai degrabă ale unor comercianţi de scule audio. Dacă ai reuşit totuşi să mai urci un etaj, dai de oamenii interesaţi într-adevăr de a asculta muzica activ iar aici sunt câteva condiţii financiare, subiective şi obiective. Sunt oameni care ascultă muzică multă fără să stocheze nimic, sunt oameni care ascultă muzică puţină dar stocheaza mult sau puţin, sunt oameni care ascultă muzică foarte multă şi stocheaza foarte sofisticat sau completist, etc. Pentru toţi aceştia sunt matrice nenumărate de recomandări de făcut de la un anumit sistem de sunet sau un anumit format audio, în sus. Toate diferenţele sunt mult mai mici când vorbim despre calitatea formatelor fizice pentru redare audio, spre deosebire de necesităţile oamenilor şi perceptia sunetului ori calitatea sculelor. Cel mai atent aş fi asupra caracterului persoanei, asupra determinării în timp referitor la subiectul muzică, asupra clarificării unor bugete alocate pentru aşa ceva, etc. Nu o să doresc să fac recomandări asupra formatelor audio alese sau ale diferenţelor de calitate (sau nu) dintre analog şi digital.
Cea mai bună soluţie este cea care te fericeşte pe tine, până când tu singur ajungi la cineva care are ceva mai bun, sesizezi sincer şi singur acest lucru şi eşti interesat să aplici un upgrade. Te poţi consulta de la acel nivel la care eşti, către cel ce doreşti să il urmezi şi te opreşti când doreşti, când nu mai poţi sau când ţi se impune. Habar nu am, fiecare face ce vrea sau ce poate în viaţa asta, unii sunt privilegiaţi, alţii fac sacrificii enorme, alţii au pur noroc sau pur ghinion. Am putea să o ţinem la nesfârşit să teoritizăm, cel mai bine este «să sari în apă şi să înoţi». Din tribună este simplu să critici şi să dai sfaturi. Acolo în apă înveţi zilnic câte ceva, inclusiv eu invăţ zilnic… chiar descopăr an de an cât de slab sunt defapt dupa 30 de ani de evoluţie, lumea este prea mare pentru a fi cuprinsă, înţeleasă“, spune Remus Miron.
Printre albumele reeditate de Remus Miron editate la casa de discuri Djs Techno Conference se numără și Metrock – Castelul De Nisip, Valeriu Sterian – Antirăzboinică sau Phoenix – Bestiar Cantafabule, iar lista completă a aparițiilor realizate de el se regăsește aici.
