Portret Toni Dijmărescu, rockerul bănățean din formația Manic Sinners: „Primul concert la...

Portret Toni Dijmărescu, rockerul bănățean din formația Manic Sinners: „Primul concert la care am participat ca spectator a fost cel al trupei Compact, în 1988“

0
DISTRIBUIȚI

Născut la Timișoara, chitaristul Toni Dijmărescu a copilărit în Reșița, unde a devenit cunoscut datorită aparițiilor sale în formațiile Crater, Necroticism sau Screaming Heads, iar la sfârșitul anului 1996 a părăsit țara noastră cu destinația Germania. Artistul a rămas conectat la viața muzicală a zonei și a cântat alături de Desant, Grigore Bujor Hariga, Arpi Kajtar, Mircea Bunea , Horea Crişovan, MarkOne1 & The Brothers, Narcisa Suciu, Liviu Hoisan (Tectonic), Rising Shadow, Rock ’n Ghena, PHF, Her Prayers Fail, Heilige Bruehder, Tankard și alții.

În 2015, Toni a lansat, alături de MarkOne1 & The Brothers, un single numit „Tâlhărie pe faţă“, în care se vorbeşte despre înstrăinarea pădurilor şi a zăcămintelor, dezmembrarea sau lăsarea în paragină a industriei şi, cel mai trist, despre nepăsarea celor care pot opri toate acesta, iar în 2017, alături de Adrian Niţulescu şi Flavius Suciu, Toni a pus bazele proiectului Reşiţa Rocks care în anul 2020 a lansat albumul „Născuți din foc“, cu o grafică ce cuprinde un booklet cu textele tuturor pieselor, poze de arhivă și un eseu scris de Doru „Rocker” Ionescu, realizată de artistul Radu Damian, cunoscut pentru colaborarile sale cu Goodbye To Gravity, White Walls sau Bucium. La sfârșitul anului trecut, trupa Manic Sinners a lansat cel de-al doilea single din albumul de debut intitulat „King Of The Badlands“, disc care va fi lansat în data de 18 debruarie 2022 la casa de discuri italiană Frontiers Music. Formația alcătuită din Ovidiu Anton, Adrian „Baciu” Igrișan și Toni Dijmărescu a realizat un album mixat și masterizat de către celebrul muzician și inginer de sunet, Alessandro Del Vecchio. În cele ce urmează am realizat un interviu cu Toni Dijmărescu, din care am aflat amănunte inedite despre activitatea sa muzicală…

– De unde vine pasiunea ta pentru muzică și care au fost primele tale interacțiuni cu acest domeniu?

– De mic copil mi-a plăcut muzica, prima mea formație preferată fiind ABBA, ale cărei cântece le fredonam aproape în permanență. Însă în egală parte a contribuit la formarea mea și talentul pe care l-am moștenit de la mama, care a urmat în tinerețe cursurile liceului de muzică din Timișoara.

– Când și cum ai ieșit pentru prima oară în fața publicului? Aveai emoții?

– La 6 ani am început cursurile școlii de muzică din Reșița, la secțiile vioară și teorie muzicală, iar prima experiență cu publicul a fost serbarea încheierii primului trimestru. Se organizau regulat audiții cu public și concerte, care aveau rolul să ne obișnuiască să performăm în fața publicului. Nu îmi aduc aminte să fi avut emoții, eram mai degrabă atent să am o poziție frumoasă sau să îmi fie acordată vioara.

– Cu ce formații ai cântat pe scenă de-a lungul anilor?

– Sunt multe, poate chiar prea multe trupele în care am activat ca membru. Ajuns acum la maturitate, am realizat că e ideal să activezi doar într-o singură trupă toată viața. Cea mai dragă dintre trupele cu care am activat în trecut este Screaming Heads, alături de care voi apărea în curând pe o compilație deosebită, prin amabilitatea unui vechi prieten. Dar atât deocamdată despre asta, nu vreau să îi stric surpriza și să divulg prea multe acum.

– Cum era scena timișoreană din acele vremuri, în comparație cu timpurile actuale? Ce lipsea în acele vremuri și ce lipsește astăzi din peisajul muzical?

– Eu am prins sfârșitul anilor ‘80 și anii ‘90, primul concert în Timișoara la care am asistat fiind festivalul Tim Rock 1990, pe stadion, care după aceea cred că nici nu s-a mai ținut. Am perceput mereu scena timișoreană ca fiind foarte diversificată (de la Blues la Thrash Metal), deschisă noilor influențe muzicale și elitistă, în sensul bun al cuvântului. Pe atunci lipseau, clar, tehnica muzicală și instrumentele. Azi cred că lipsește determinarea, dar asta e o problemă generală, nu doar a scenei muzicale timișorene, ci de pretutindeni.

Toni Dijmărescu alături de Adi Igrișan

– Ai plecat în decembrie 1996 în Germania. Care a fost motivul și cum te-ai acomodat cu viața de acolo?

– Mama mea este de etnie germană, astfel că mi s-au aprobat actele de stabilire în Germania. Mi-am dorit să fac această experiență, am vrut să văd unde mă duc pașii. Ajuns aici, m-am acomodat rapid, mi-am făcut prieteni, am început să predau chitara, să lucrez într-un studio, apoi am reluat activitatea muzicală și așa mai departe.

– Te-ai implicat în diverse proiecte de-a lungul anilor și ai pus bazele Reșița Rocks. Cum reușești să te adaptezi diverselor stiluri și „formule“ muzicale? Cât de greu este să fii versatil și să te înțelegi cu alți muzicieni?

– Foarte bună întrebare, al cărei răspuns mi-aș dori să-l citească cât mai mulți colegi mai tineri. Oricât de bun ai fi, de virtuos, până la urmă totul se reduce la compatibilitatea ta de a împărți un compartiment de tren sau interiorul unei mașini cu alți 3-4 colegi timp de al naibii de multe ore. Un concert durează în medie 2 ore, pregătirile pentru el uneori chiar câteva luni. Poți să cânți ca un zeu, dacă nu ai capacitatea de a lăsa de la tine și de a fi maleabil, pe scenă și în afara ei, vei pierde. Iar relația cu colegii se va deteriora, evident.

– Care este secretul unui bun muzician? Cât contează talentul și cât contează practica?

– Contează foarte mult să ai talent, sau ureche muzicală, cum se mai numește. Dar prima fază, cea în care ai parte de primele satisfacții și acumulezi repede deprinderi, este relativ scurtă. După ea urmează un proces de muncă asiduă, voință și disciplină, pe care nu oricine este dispus să îl parcurgă, care poate fi comparat cu antrenamentul unui sportiv.


Nu știu dacă este cea mai bună comparație, însă este prima care mi-a venit în minte. Apoi, dacă dorești rezultate avansate, de exemplu într-o trupă, recomand aprofundarea cunoștințelor de business muzical, fără de care este imposibilă atingerea de performanțe.

– Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai din activitatea ta de muzician?

– Sunt prea multe ca să le enumăr, plus că eu nu sunt „setat” pe amintiri, ci pe prezent și, în primul rând, pe ceea ce am de făcut pe viitor, pe viitoarele proiecte. Poate vorbim din nou pe tema asta atunci când o să-mi pun chitara în cui. Sunt însă foarte recunoscător că după 30 de ani de când cânt în trupe, pot încă să mă desfășor la un anume nivel și am ocazia să cunosc oameni care mă inspiră.

– Cum vezi tu nivelul culturii muzicale în general în țara noastră? S-a schimbat ceva în ultimii ani, mergem în general „spre bine“, sau nu?

– Chiar nu am urmărit cu atenție fenomenul, dar piața muzicală este suprasaturată iar concurența, acerbă. Parcă acum 10-20 de ani era mai simplu să ajungi la urechile publicului. Avem tot mai puțin timp și tot mai multă muzică de ascultat, sau poate doar în cazul meu o fi așa, cine știe?

– Ce părere ai de muzica „cultă“ și muzica „pop“? Există muzică „pentru elite“ și „pentru mase“? Cum se diferențiează diversele genuri muzicale, în opinia ta?

– Pfff, mi-ai dat șah-mat. Eu unul am ascultat toată viața, cu foarte mici excepții, doar hard rock și heavy metal și îi exasperez uneori pe prieteni cu reticența mea față de tot ceea ce nu intră în categoriile acestea. Pop ascult foarte rar, dar după părerea mea, o muzică pentru elite este jazzul și cred că cei ce apreciază și, mai ales, înțeleg acest gen, au cunoștințe profunde despre muzică.

– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?

– Primul solo de chitară pe care l-am ascultat, pe la vreo 3-4 ani, a fost cel al piesei „Hotel California” de la Eagles. Nu știam ce se întâmplă acolo, dar simțeam că e ceva magic. Mai târziu i-am descoperit pe Iron Maiden, Accept, Deep Purple, W.A.S.P., Slayer, AC/DC, Dio și mulți alții, absolut toți fiind și azi printre preferații mei.

– De unde îți vine inspirația pentru a cânta, care este mesajul pe care vrei să îl transmiți cu muzica ta?

– Din fericire pentru mine, nu duc lipsă de inspirație, ceea ce mă ajută să scriu mereu piese și texte noi, respectiv părțile ce mi se atribuie, atunci când colaborez cu alți artiști. Cu muzica mea îmi doresc să transmit un mesaj optimist, fiindcă griji și probleme avem destule. Măcar în muzică să ne mai putem refugia uneori, nu-i așa?

– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare și de ce?

– Primul concert la care am participat ca spectator a fost cel al trupei Compact, în 1988 la Sala Polivalentă din Reșița, și m-a marcat profund. Cred că Paul Ciuci, care în timp mi-a devenit un prieten apropiat, s-a săturat de câte ori a auzit poveștile mele despre acel concert și cât de mult m-a fascinat „chitara lui albă”. Dar ca să vezi că nu spun vorbe în vânt, aproape toate chitarele pe care le am sunt de culoare albă.

– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac?

– Vinil, clar. Am ajuns în Germania într-o perioadă în care toți renunțau la viniluri, așa că am avut șansa să îmi cumpăr o mulțime de discuri la niște prețuri derizorii. Nu sunt însă un colecționar ca la carte, ci dețin doar chestiile care îmi plac și cu care am crescut. Sigur că am și multe CD-uri în colecție, doar o lungă perioadă de timp au fost singurul suport muzical, și ascult deja de câțiva ani cu precădere în streaming, fiindcă îmi este comod. Să nu uităm însă de casete, care au farmecul lor și au avut în ultimii 2-3 ani un comeback la care nu se aștepta nimeni!

– Ești implicat în proiectul Manic Sinners cu care pregătiți albumul de debut, „King of the Badlands“. Cum e să faci parte din acest supergrup și ce ne poți spune de înregistrarea albumului și cum va fi acesta promovat?

– Așa e, alături de Adi Igrișan si Ovidiu Anton, am înființat acest proiect deosebit, care marchează prima ieșire a unei trupe rock românești pe piața internațională într-un cadru mainstream, să zic așa. Nu trebuie să-i uităm bineînțeles pe Negură Bunget, care evoluau însă într-o altă direcție. Albumul nostru este gata de lansare, care va fi pe 18 februarie în toate piețele importante. Producția lui a fost un proces lung, pentru că nu locuim doar în două țări diferite, ba chiar Adi și Ovidiu locuiesc în Arad, respectiv București. Acest album este dovada că dacă vrei performanță, poți să o atingi, indiferent cât de greu ar fi drumul până la ea. Dorim să inspirăm și alți muzicieni români să ne calce pe urme și să fie încrezători în puterile și talentul lor, pentru că cerere, iată, există.

– Cum vezi tu vremurile de pandemie pe care le traversăm? Crezi că „după“, scena muzicală va arăta la fel ca în trecut?

– În afara faptului că a scăzut drastic numărul de concerte pe care le susțineam, nu mă pot plânge de o lipsă a activității. În 2020 am lansat albumul (pe CD și digital) „Născuți din foc” cu Reșița Rocks și am fost invitat de Doru Ionescu să iau parte la proiectul Rockul Carantinei, pentru care am reinterpretat o piesă din repertoriul trupei Progresiv TM, împreună cu Codruț Croitoru, Iulian Vrabete, Edi Petroșel (ambii de la Holograf) și Mugurel Coman (Taxi). Tot din 2020 am început să cânt cu Călin Pop de la Celelalte Cuvinte, alături de care am înregistrat și continui să înregistrez piese pentru un viitor album solo al său. Anul acesta am apărut pe single-ul „Next Level”, alături de Adrian Igrișan, Monica Anghel, Luminița Anghel, Freakadadisk și Andrei Coman. Acest single a fost lansat pe vinil, în format digital și am filmat pentru el și un videoclip. Pe lângă toate acestea am finisat și albumul Manic Sinners. Mda, deci îți dai seama că zilele mele sunt destul de scurte… Și ca să răspund și la ultima întrebare, da, cred că după pandemie lucrurile vor intra din nou în normal, cel puțin pe plan muzical. Am dat în Germania câteva concerte în perioada pandemiei și publicul a reacționat fenomenal, chiar dacă au fost restricții, testare obligatorie la intrare, distanțare și toate astea. Aceleași reacții le-am văzut și la festivalul de rock de la Brezoi din vara trecută, deci nu ține de zona geografică. Va fi bine – dar eu sunt un tip optimist, ți-am zis!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.