Procent mic din amenzile date de Poliția Locală Timișoara, anul trecut, au...

Procent mic din amenzile date de Poliția Locală Timișoara, anul trecut, au fost achitate

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali au aplicat în primele 11 luni din 2021 nu mai puțin de 20.846 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.922.023 lei.

Procentul celor achitate este de 45,85%. „Totuși, ținând cont de faptul că sancțiunile sunt aplicate persoanelor care dețin sau nu domiciliul în Timișoara, trebuie menționat că din totalul de sancțiuni un procent de  55,71%, adică 11.614 de procese verbale de constatare a contravenției au fost întocmite pe numele unor persoane sau societăți comerciale care au domiciliul sau sediul în Timișoara.


Dintre aceștia, în evidențele Poliției Locale Timișoara figurează că 53,7% au achitat amenzile, ceea ce demonstrează că timișorenii sunt mai conștiincioși în această privință. Sancțiunile aplicate unor persoane care au domiciliul în alte localități se fac venit la bugetul local al comunei sau orașului de domiciliu”, ne-au declarat reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

În Timișoara, cele mai mari sancțiuni aplicate și achitate sunt pe numele unor firme de câte 10.000 de lei, în zone precum str. Zimbrului, Victor Hugo, Divizia 9 Cavalerie, pentru fapte legate de nedeținerea sau nerespectarea autorizației la Legea 50/1991 sau pentru depozitarea de deșeuri la șantiere, conform Legii 211/2011.

Sancțiuni mari, de câte 5.000 de lei sau 3.000 de lei, au mai fost aplicate și achitate de unele persoane fizice tot pentru probleme legate de construcții și depozitare de deșeuri, iar cele mai multe, dar și cele mai mici aplicate și achitate sunt de 145 de lei, pe linie de oprire, staționare, conform OUG 195/2002.

„Într-un top al numărului de sancțiuni aplicate per total de Poliția Locală Timișoara, pe primul loc se află cele aplicate pe linie de circulație rutieră, pe locul doi cele aplicate pe linie de ordine publică, iar pe trei cele aplicate în mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora pentru diverse încălcări ale legislației”, ne-au mai informat reprezentanții instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.