Robert Șerban, carte eveniment cu scriitorul timișorean pentru care SUA a făcut...

Robert Șerban, carte eveniment cu scriitorul timișorean pentru care SUA a făcut presiuni asupra lui Ceaușescu să-l lase să plece din România

0
DISTRIBUIȚI

Robert Șerban a vorbit la interviurile PRESSALERT și despre activitatea ca scriitor. „A fost un an bun pentru mine, am publicat trei cărți, toate scrise dinainte: «Despre electrochimie și pictură», cartea pe care am făcut-o cu un pictor și un om formidabil de știință, Ciprian Radovan, care a apărut la începutul anului. Apoi, în august-septembrie, a apărut acest «Poem curcubeu», e un experiment în care am mers la Galeria Pygmalion și am scris opt ore, într-o sâmbătă, ca să-mi demonstrez mie că am anduranța de a sta pe scaun opt ore. Am scris fiecare vers cu altă culoare. Am scris pe o bobină de ziar, 15 metri. E vorba despre un poem autobiografic”, a spus poetul Șerban, făcând bilanțul anului 2021.

An care s-a încheiat cu apariția unui volum de….


proză –  „sunt 46 de povestioare scurte și foarte scurte, scrise astfel și datorită faptului că de-a lungul timpului am avut fel de fel de rubrici, unde numărul de semne era sfânt. E o carte scrisă în vreo 20 de ani. Se cheamă «Oameni în trening» pentru că fiecare avem acasă un trening, glumesc, pentru că trăim într-o lume dinamică, în mișcare permanentă, iar treningul e acest simbol al dinamicii, al mișcării”.

Pentru 2022, Robert Șerban a anunțat apariția unui volum special. „Îmi va apărea o carte la care țin foarte mult, e o carte de dialoguri cu un om admirabil, cred că este printre cei mai curajoși scriitori pe care i-a dat literatura română după 1945, o carte de interviuri cu Dorin Tudoran. Este născut la Timișoara, este omul care i s-a opus pe față lui Ceaușescu, a făcut greva foamei, a spus că nu se mai regăsește în acest sistem și vrea să plece din țară împreună cu familia. Președintele SUA de atunci a spus că România primește clauza națiunii celei mai favorizată dacă îi dă drumul lui Dorin Tudoran”, a dezvăluit scriitorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.