Anticorpii monoclonali, de mare ajutor medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” din...

Anticorpii monoclonali, de mare ajutor medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Cum ajută pacienții infectați cu coronavirus

0
DISTRIBUIȚI

Potrivit prof.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, anticorpii monoclonali reprezintă una dintre cele mai recente „arme” care ajută în lupta împotriva COVID 19.

Medicul spune că există o categorie de persoane vaccinate care au o imunitate scăzută, care au diferite comorbidități, de exemplu, fibroze pulmonare, insuficientă cardiacă ori sunt pacienți vârstnici, persoane obeze sau cu diabet și persoane care au diferite neoplazii, bolnavi hemato-oncologici, la care serurile anti-COVID 19 au un grad de eficiență redus.

„Îndeosebi acestora, dar și altor pacienți cu forme moderate li se recomandă tratamentul cu anticorpi monoclonali.


Terapia are, însă, efect dacă anticorpii monoclonali sunt administrați într-o fereastră de până la șapte zile de la debutul simptomelor.

Tratamentul e simplu. Presupune aplicarea unei perfuzii cu o durată de cel mult două ore. În prealabil este, însă, necesară o evaluare a pacientului”, a precizat spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș”.

Unitatea sanitară a primit de la Ministerul Sănătății câteva sute de doze pentru bolnavi.

Tratamentul cu anticorpi monoclonali a fost avizat de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) la începutul lunii octombrie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.