A apărut un nou număr al „aTeNT”, revista Teatrului Național din Timișoara

A apărut un nou număr al „aTeNT”, revista Teatrului Național din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Teatrul Național Timișoara a lansat astăzi cel de-al doilea număr din seria nouă a revistei „aTeNT”, care face parte din colecția care a însoțit istoria teatrului în ultimii 17 ani în mai multe formule editoriale, de la revista apărută între anii 2006 și 2010, la colecția de caiete-program ale spectacolelor din repertoriu și la colecția de cărți legate de teatru.

„Teatrul Național își continuă misiunea și este aTeNT la Om, la cel din sală și la cel de pe scenă.


Cei doi – unul în sală, unul pe scenă – formează perechea, echilibrul comunicării, al creației, al întâlnirii. Apropiați-vă mai mult de Oamenii de pe scenă, citindu-le gândurile, motivațiile, preocupările în revista aTeNT”, sunt sugestiile Adei Hausvater, managerul teatrului timișorean.

Revista conține informații despre spectacolele programate în luna februarie și oferă cititorilor, prin interviuri, declarații, editoriale sau fotografii, posibilitatea de a intra în lumea din spatele scenei. Cu ajutorul revistei, cititorii vor fi mai aproape de ideile, motivațiile și conceptele care construiesc spectacolele, de oamenii din spatele personajelor, de creatorii de imaginație din teatrul național.

Numărul 2/2022 al revistei costă 30 de lei și a fost pus în vânzare la Teatrul Național. Acesta poate fi cumpărat în foaierul sălii mari sau în foaierul sălii 2 înainte de spectacolele programate, precum și de la agenția de bilete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.