Compania de teatru independent Arte-Factum, „Rugă pentru pace” înaintea spectacolului „dosztoievskij b@e/reopening”

Compania de teatru independent Arte-Factum, „Rugă pentru pace” înaintea spectacolului „dosztoievskij b@e/reopening”

0
DISTRIBUIȚI

Compania de teatru independent Arte-Factum difuzează astăzi, 28 februarie, în premieră națională, înaintea spectacolului „dosztoievskij b@e/reopening” care va fi jucat de la ora 19:00 în Studioul Franciscan al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș de pe strada E. Ungureanu, un spot al campaniei „Rugă pentru pace”, inițiată de Radio România cultural, ca „apel de solidaritate, empatie și compasiune cu tragedia războiului din Ucraina”. Și spectacolul este „un eseu teatral despre conștiință, crimă și vinovăție” în care sunt destructurate și recompuse, cu mijloace teatrale, „mecanisme extreme de validare a iluziilor despre noi înșine, procese care au făcut din Rodion Romanovici Raskolnikov un ucigaș, pentru a înțelege ce mai înseamnă conștiința, cum se raportează, intim și personal, oameni de orice vârstă, astăzi, la această noțiune”, în viziunea regizorului Kocsárdi Levente. Inspirat din romanul „Crimă și pedeapsă”, montarea lui Kocsárdi Levente este un spectacol-atelier, rezultat al laboratorului de introspecție teatrală, în care „totul se petrece în mintea lui Raskolnikov, în coșmarul lui, în delirul său ca un vehicul către înțelegere” susține regizorul. Din distribuția spectacolului fac parte actori din România, Serbia și Republica Moldova.

„Cândva Dostoievski a pus întrebarea: «Există oare vreo justificare a păcii, a fericirii noastre și chiar a armoniei eterne, dacă în numele lor, pentru un fundament mai solid, se va vărsa fie și cea mai mică lacrimă a unui copil nevinovat?» Și a răspuns tot el: «Lacrima aceasta nu justifică nici un progres, nici o revoluție.


Nici un război. Ea mereu va cântări mai mult. Doar o mică lacrimă…»”, este mesajul citit de poeta Ana Blandiana în campania „Rugă pentru pace”.

Mesajul va fi transmis în seara de 5 martie pe postul public și în numeroase săli de spectacol. Radio România Cultural invită instituțiile de spectacole să se alăture campaniei „Rugă pentru pace”, și să dea citire „unui fragment cu un puternic impact emoțional aparținând autoarei Svetlana Aleksievici, din volumul «Ultimii martori», apărut la editura Litera”. Fragmentul propus „face un apel la solidaritate, empatie și compasiune cu tragedia războiului din Ucraina și va fi citit de poeta Ana Blandiana și continuat ulterior, la Radio România Cultural de membri Pen Club România”. Numeroase teatre, opere, filarmonici și alte instituții de cultură au acceptat deja propunerea ca sâmbătă seara, înaintea reprezentațiilor lor, să difuzeze acest mesaj, care se dorește a fi atât un semnal de alarmă cât și un gest de compasiune pentru poporul ucrainean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.