Viceprimarul Cosmin Tabără a transmis, vineri dimineață, că s-a simțit umilit ca suporter al echipei timișorene, al sportului timișorean să pierdem un meci la masa verde pentru că nu a mai funcționat nocturna.
„Știu, se întâmplă și pe alte arene, dar la noi parcă se întâmplă toate”, a declarat edilul cu referire la incidentul de joi seara de pe Stadionul „Dan Păltinișanu”.
„Din păcate, ne facem tot mai mult de râs! Timișoara are nevoie de stadion, iar până se va (re)construi „Dan Păltinișanu” avem obligația de a ne apuca, din bugetul propriu, să construim unul accesibil cluburilor, cu costuri minore de întreținere și care să permită desfășurarea de evenimente sportive și cultural-artistice! Avem multe solicitări pentru desfășurarea de evenimente pentru Sala Olimpia și nu avem spațiu disponibil!”, a transmis viceprimarul liberal.
Cosmin Tabără a mai precizat că, deoarece la prima licitație pentru stadionul „Lego” nu au existat ofertanți, a solicitat societății care a realizat studiul de fezabilitate (SF) să reactualizeze prețurile la materialele de construcție, în special fier și otel, ținând cont de creșterea prețului la aceste produse.
Prețurile au fost actualizate, documentația a fost refăcută și va înainta primarului dosarul pentru a fi ulterior urcat din nou în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
„Multă lume întreabă de ce fier, oțel? Pentru că SF așa a fost făcut și nu mai putem schimba aceste soluții.
Oricum, noi avem obligația de a-l construi, iar pe lângă șosele, parcuri, piste de biciclete și poduri avem nevoie și de un stadion! Aștept soluții de la colegii din administrație, de la funcționari, sprijin pentru realizarea acestui obiectiv, nu motive simpliste de genul „nu se poate”. Cum nu se poate știu și eu!
Atâta timp cât voi fi în această funcție, la Primăria Timișoara, voi milita pentru îmbunătățirea infrastructurii, cu orice riscuri!”, a mai declarat Tabără.