Lucrările a peste 40 de artiști timișoreni, expuse la galeria Helios

Lucrările a peste 40 de artiști timișoreni, expuse la galeria Helios

0
DISTRIBUIȚI

„Prezențe artistice semnificative din atelierele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Timișoara”, se intitulează expoziția propusă de nu mai puțin de 40 de creatori timișoreni care își desfășoară activitatea în atelierele municipalității.

„În Timișoara există 30 de ateliere de creație aflate în formă contractuală cu municipalitatea.


Aici își desfășoară cercetarea și creația artistică peste 40 de artiști vizuali: pictori, sculptori, graficieni, ceramiști, textiliști, restauratori, designeri, multimedia, care prin operele lor pun în valoare cultura vizuală contemporană a orașului. Dorim ca prin demersul artistic pe care îl propunem în aceste zile să arătăm publicului o mică parte din creația acestor artiști, creatori care asigură vizibilitatea culturală timișoreană la nivel național și internațional” e o succintă prezentare a expoziției făcută de Daniela Constantin, curator al expoziției.

Atelierele în care crează artiștii sunt în folosința filialei timișorene a U.A.P. de peste 45 de ani, uniunea reprezentând o structură organizatorică cu o vechime de peste 70 de ani. În toți acești ani de activitate artistică neîntreruptă, membrii filialei, personalități ale scenei artistice românești, dar și artiști din țară și străinătate, au expus în galeria de artă „Helios”, care se află în folosința filialei timișorene a UAP din anul 1997.

Expoziția va fi deschisă până în 11 martie și poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10:00 și 18:00 și sâmbătă între orele 10:00 și 20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.