Migranți din India și Pakistan, împreună cu o călăuză, depistați de polițiștii...

Migranți din India și Pakistan, împreună cu o călăuză, depistați de polițiștii de frontieră după ce au trecut ilegal granița cu Serbia

0
DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au depistat doisprezece cetăţeni din India şi Pakistan care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Din cercetări s-a stabilit ca migranţii au fost sprijiniţi de un cetăţean român, care urma să îi transporte în Timişoara, acesta fiind cercetat, în prezent, pentru infracţiunea de trafic de migranţi.

„În data de 14 februarie 2022, în jurul orei 00:10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.


Astfel, pe DN59B, între localităţile Johanisfeld şi Foieni au observat un autovehicul care staţiona pe marginea carosabilului. În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta era condus de un cetăţean român, iar în interior se aflau cinci persoane, cetăţeni străini. Extinzând verificările, într-un șanț din apropierea soselei au mai fost depistaţi alţi șapte cetăţeni străini”, a transmis Poliția de Frontieră.

Având suspiciuni cu privire la motivul prezenţei în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Cruceni, pentru cercetări suplimentare.

„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din India şi Pakistan, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, la frontiera verde. Totodată şoferul autovehiculului, un cetățean român, în vârstă de 23 ani, a declarat că urma să îi transporte până în municipiul Timișoara.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini, respectiv de trafic de migranți pentru conducătorul autovehiculului. În continuare cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun”, mai spune comunicatul Poliției de Frontieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.