O femeie din zona Freidorf, mușcată de doi câini care i-au intrat...

O femeie din zona Freidorf, mușcată de doi câini care i-au intrat în curte

0
DISTRIBUIȚI

O timișoreancă în vârstă de 63 s-a ales cu o sperietură groaznică, dar și cu răni după ce doi câini au intrat în curtea sa și au atacat-o.

Duminică, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 3 Poliție Urbană din Timișoara au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 63 de ani, a fost atacată de doi câini, în timp ce se afla în curtea casei sale, situată pe strada Ioan Slavici din cartierul Freidorf.

Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, în urma verificărilor efectuate a reieșit că cei doi câini, ce aparțin unei vecine ale femeii atacate, au pătruns în curtea victimei pe sub gardul de despărțire al celor două proprietăți.

Proprietara câinilor a fost sancționată contravențional, cu suma de 500 de lei, conform O.U.G.


nr. 55/2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

Totodată, au mai transmis polițiștii, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia, a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.