Un nou liceu se va deschide în Timișoara anul acesta

Un nou liceu se va deschide în Timișoara anul acesta

0
DISTRIBUIȚI

Asociația Părinți în Dialog, cunoscută datorită Școlii Gimnaziale Babel pe care a fondat-o în anul 2016, a primit autorizarea din partea Ministerului Educație pentru organizarea și deschiderea Liceului Babel.

Liceul va funcționa din septembrie 2022, în regim bilingv – română-engleză – cu două specializări: științele naturii și științe sociale.

De asemenea, elevii vor putea opta pentru studierea altor limbi străine, oferta educațională cuprinde limbile franceză, olandeză, germană și spaniolă.

Primele informații legate de procedura de admitere au fost publicate pe site-ul liceului, la adresa www.liceulbabel.ro.

Procesul de admitere presupune: prezența unui certificat de competență pentru limba engleză (nivel B1), care se poate obține inclusiv printr-un test organizat la Școala Babel, și participarea la un centru de evaluare (assessment center) a competențelor de învățare și relaționare.

„Clasa a IX-a este un nou început pentru copil în drumul său spre a deveni adult.


Noi îi vedem pe copii, la această vârstă, dornici să-și folosească talentele, să descopere lumea prin ochii lor, dar să o și modeleze. Ne-am întrebat împreună cu copiii, cu părinții, cu echipa școlii, cu comunitatea academică și cea de business cum putem servi cel mai bine interesele copiilor, cum îi putem pregăti pentru viață și pentru un viitor incert, ambiguu, în continuă schimbare”, spune Monica Diaconu, coordonator academic al Liceului Babel.

La Liceul Babel vor preda pedagogi cu experiență atât în sistemul de stat, cât și în sistemul Babel, profesori pasionați de ariile lor de expertiză și specialiști în domeniile studiate de liceeni. Acestora li se alătură o echipă de mentori și psihologi și consilieri.

La finalul liceului, elevii vor susține examenul național de Bacalaureat, care le va permite accesul la universități din țară și străinătate.

În anul școlar 2022-2023, Liceului Babel va funcționa pe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 93, Timișoara, urmând ca, din anul școlar următor, să se mute în cea de-a doua clădire a campusului Babel, în zona de nord a orașului.

Asociația Părinți în Dialog organizează în data de 5 martie, de la ora 16:00, un eveniment de informare pentru părinții și copiii interesați să afle mai multe detalii despre Liceul Babel. Toți cei interesați pot participa completând formularul de înscriere disponibil online la https://forms.gle/tCymEoA3DqhsJHnj7 și pot accesa site-ul www.liceulbabel.ro pentru mai multe detalii. Termenul-limită pentru înscrierea la Liceul Babel este 2 aprilie.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.