Competiţie internaţională şi teren nou omologat World Padel Tour. Sportivi din Italia...

Competiţie internaţională şi teren nou omologat World Padel Tour. Sportivi din Italia şi Moldova, aşteptaţi la Timişoara

0
DISTRIBUIȚI

Peste o sută de sportivi din România, Moldova și Italia ajung la Timișoara în acest weekend pentru competiţia organizată de ACS Padel Timișoara. Liga Cluburilor de Padel se anunţă cel mai important eveniment din ţară dedicat acestui sport şi va marca inaugurarea unui teren specific omolofat World Padel Tour.

Competiţia are loc la Padel Center (Dumbrăviţa), la nord de Timişoara. „Un număr de 53 de echipe, adică 106 sportivi, au răspuns inițiativei noastre. Sunt reprezentate cluburile de padel din Timișoara, București, Brașov și Cluj-Napoca, alături de sportivi de la echipa națională de padel a Republicii Moldova și de o echipă din Italia”, a declarat Mădălin Ilinca, unul dintre co-organizatorii competiției.

Cele mai bune perechi au șansa ca la sfârșitul verii să reprezinte România la una din cele mai prestigioase competiții de padel din Europa, turneul de la Malaga – Cupa Internațională a Cluburilor de Padel (The International Cup of Padel Clubs).


Asociația Club Sportiv Padel Timișoara este primul club de profil din România care a fost invitat să participe la această importantă competiție.

„Am primit invitația de a participa la The International Cup of Padel Clubs, în Malaga, iar această competiție ne ajută să descoperim cele mai bune echipe din România. Este important să facem pașii necesari pentru ca acest sport să fie recunoscut și în țara noastră, iar atmosfera să rămână, ca și până acum, cordială, caldă, ospitalieră și deschisă tuturor”, a spus şi Lucian Perescu, reprezentantul Asociației Club Sportiv Padel Timișoara.

Spania organizează cele mai importante competiţii de padel din lume. Aflat în creştere, obiectivul e ca noul sport să fie inclus la JO de la Paris de peste doi ani.

„Meciurile se vor juca vineri, sâmbătă și duminică, 25-27 februarie, începând cu ora 17:00, în prima zi, iar în celelate două, începând cu ora 9:00, partidele încheindu-se la ora 22.00. Se va juca în sistem eliminatoriu, pe trei niveluri de de performanță, două de profesioniști și unul de amatori. Ne bucurăm să avem în competiție inclusiv elevi de liceu care au îmbrățișat acest sport cu multă pasiune”, a mai adăugat Adrian Hărădău, co-organizator al Ligii Cluburilor de Padel.

Cu ocazia Ligii Cluburilor de Padel, la Timișoara se inaugurează și primul teren omologat Wold Padel Tour, al treilea teren de padel al bazei sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.