13 străzi din cartierul timișorean Kuncz vor fi asfaltate. Finanțarea, prin GAL...

13 străzi din cartierul timișorean Kuncz vor fi asfaltate. Finanțarea, prin GAL Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timișoara a aprobat, miercuri, Studiul de Fezabilitate aferent obiectivului de investiţie „Amenajare zona Kuncz”.

Vor fi amenajate 13 străzi din cartier: Aviatorilor, Satu Mare, Zefirului-sector 1 și sector 2, Baia, Energiei, Muntele Mic, Poiana Mărului, Sălaj, Sovata, Subuleasa, Târgu Mureș, Zefirului – sector 3 și Ioan Alexandru. Lungimea acestora este de trei kilometri.

În prezent, străzile din această zonă au o structură rutieră necorespunzătoare, o parte dintre ele fiind doar pietruite. Nu există trotuare, spații verzi, piste pentru bicicliști și locuri de parcare.

Străzile vor fi amenajate cu bani europeni și din bugetul local.

Studiul de fezabilitate a fost întocmit de SC Evo Line Creation SRL din Timişoara, iar durata de execuţie a lucrărilor va fi de doi ani.

Valoarea totală a investiţiei este de 37,9 milioane de lei.

La finalul investiției, locuitorii din Kuncz vor beneficia de trei kilometri de străzi reabilitate, zece kilometri de trotuare modernizate, peste patru kilometri de piste pentru biciclete, zone verzi pe 3.576 metri pătrați și 248 de accese auto amenajate.

„Vrem să depunem acest proiect pe GAL Timișoara.


Este un proiect mai vechi, pe care primăria îl are de mai mulți ani, dar din păcate nu a reușit să avanseze câtuși de puțini în toți anii ăștia. Am decis să prioritizăm două străzi din cartierul Kuncz pentru că sumele care sunt disponibile pe GAL sunt destul de mici, vorbim despre un milion de euro. Costul total pentru acest proiect va fi dublu, dar primăria va suporta o diferență. Vorbim de strada Aviatorilor și strada Satu Mare cu conexiunea pe Zefirului. Știm cu toții că acest cartier, Kuncz, se confruntă cu numeroase probleme, și sociale și de alt fel. Am avut o întârziere din cauza proiectantului și a reglementărilor cadastrale”, a declarat, miercuri, în ședința de îndată a consiliului local, Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Foto: arhivă

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.