1,4 milioane lei, alocați de municipalitate pentru adăposturile civile subterane din Timișoara

1,4 milioane lei, alocați de municipalitate pentru adăposturile civile subterane din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Raed Arafat a anunțat, vineri, că toți cei care administrează adăposturile civile trebuie să facă demersuri în vederea igienizării și dotării lor, pentru a putea fi operaționale.

Viceprimarul Cosmin Tabără spune că Timișoara a fost cu un pas înaintea solicitării de la București și, de mai bine de o săptămână, a început inventarierea spațiilor și efectuarea unui minim necesar pentru a putea fi utilizate.

Din totalul de 92 de adăposturi civile aflate în responsabilitatea municipalității, pentru o parte s-au inventariat necesitățile imediate, iar procesul continuă.

„În urma amendamentului pe care l-am făcut la ședința de stabilire a bugetului local, pentru adăposturile civile a fost alocată suma de 1,4 milioane lei, care poate fi suplimentată în viitor, în caz de nevoie.

Nu trebuie să intre nimeni în panică.


Vrem să trecem la lucruri concrete, pentru obiective care au fost neglijate timp de 30 ani. Liniștea Europei poate a fost motivul indiferenței statului până acum, dar ținând cont de noile probleme politice din zona noastră, este bine să fim preventivi”, a transmis viceprimarul Cosmin Tabără.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.