Nocturna bazei sportive finanţate de CNI la Timişoara e „în picioare”. Lucrările...

Nocturna bazei sportive finanţate de CNI la Timişoara e „în picioare”. Lucrările avansează rapid FOTO

0
DISTRIBUIȚI

Baza sportivă TIP 1 e construită între strada Cerna şi Bulevardul Sudului iar lucrările par să se desfăşoare cu rapiditate. De altfel, Cosmin Tabără, viceprimarul Timişoarei, a precizat că micuţa arenă va fi finalizată la finele primăverii, adică mai repede cu circa vreo trei decât era anticipat.

De câteva zile cei şase stâlpi de nocturnă ai terenului principal, care are dimensiunile regulamentare pentru fotbal, au fost înălţaţi şi ar fi gata de primul test. Suprafaţa pe care urmează să fie montat gazonul artificial se află în aceeaşi stare de ceva timp, asta pentru că eforturile par acum concentrate pe construcţia clădirii care va adăposti vestiarele şi celelalte facilităţi. Muncitorii lucrau ieri aici şi după ora 16.00.

„Stâlpii de nocturnă au fost montaţi, inclusiv reflectoarele. Pe terenul mic ele au şi fost arpinse într-un test. Zilele următoare cred că vor fi aprinse şi pe stadionul mare şi se va începe montarea covorului de gazon, în cel mai scurt timp. În mod normal ar avea termen undeva spre sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, dar lucrarea, spun eu, va fi finalizată până la sfârşitul lunii mai, cel târziu”, a spus viceprimarul Cosmin Tabără, citat de Radio Timişoara.

Despre această bază se vorbeşte poate cu prea mult entuziasm, căci, reamintim, ea e una destinată activităţii „grassroots” în primul rând. Adică pentru creşterea juniorilor. Pe de altă parte în Timişoara nu s-a mai construit infrastructură sportivă după 1989, cu mici excepţii, precum Baza 2 a UPT-ului, stadionul Colterm, unul mai degrabă în afara oraşului, ori sala de sport a UVT-ului, de mici dimensiuni, de lângă penitenciar, alte baze fiind modeste şi private. Astfel, e greu de crezut că pe această nouă bază vor disputa meciuri oficiale echipele de seniori, mai ales că terenul e prevăzut cu marcaje şi pentru două terenuri de dimensiuni reduse, aşa cum s-a întâmplat de altfel cu baza similară construită la Petroşani, unde autorităţile locale s-au mişcat mai repede când a fost vorba de eliberarea terenului.

CNI construieşte în ţară 400 de baze sportive.


Cele de Tip 1, precum cea de pe Bega, prevede un teren de fotbal de dimensiuni omologate de UEFA şi FIFA (105m / 68) cu nocturnă şi 500 de locuri în tribune pentru spectatori; un teren de dimensiuni reduse pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis (20m x 40m), clădire administrativă şi pentru vestiare, cât şi o parcare încăpătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.