Dublă lansare de carte, cu momente inedite, alături de Ștefan Dandu și...

Dublă lansare de carte, cu momente inedite, alături de Ștefan Dandu și prietenii săi, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Ilie Chelaru, Ștefan Dandu și Mimo Obradov

Casa Artelor din Timișoara a fost gazda unei duble lansări de carte în cursul zilei de marți, unde publicul a avut parte de o serie de povești depănate de autorul volumelor „Regele Șopârlă“ și „Texte pentru muzichii timișorene“, Ștefan Dandu și de prietenii săi care au asistat la acest eveniment inedit.

„Îl știam pe Ștefan Dandu drept un tip poznaș, e binecunoscut la capitolul ăsta și pentru celălalt volum al lui, «Crochiuri crocante», (n.n. apărut cu cinci ani în urmă). Văzând titlul cărții m-am gândit că iar umblă cu șopârle. Mă gândeam că după 30 de ani …șopârlele nu mai au căutare. Este departe de așa ceva, este o carte foarte serioasă. E o chintesență a ceea ce a trăit el în Timișoara. Astea ultimele decenii pentru noi artiștii au fost extrem de dure. Generația noastră a fost cu privirea întoarsă spre oameni. Acum fiecare e întors cu spatele la societate și se gândește numai la el, eventual la cei din jur. Orașul s-a schimbat au apărut alți oameni , puțini înțeleg ce gândim noi despre acest oraș. Și despre spiritul lui. Aici în această curte spritul orașului Timișoara răsuflă adânc. Ștefan Dandu este un poet, trăiește poezia…o are în sânge”, a spus Ilie Chelaru în prezentarea cărții „Regele Șopârlă“, care beneficiează de ilustrații realizate de Tiberiu Giuca.

Vomul „Texte pentru muzichii timișorene“ cuprinde o sumedenie de texte realizate de Ștefan Dandu de-a lungul ultimilor decenii pentru nume ca și Collegium, Tavi Iepan, Boian Perin, Univers, Octavian Ștefănescu, Pro Musica, Progresiv TM, Autostop, Virgil Militaru, Dixie Krauser, Metamorf, Alla Breve, Ștefan Pentek, Impact, Cargo, EKG, Foilteon, Iaco – Neagu, Baraka, Mircea Chinezon, Gh. Otvos, Nae Tarnoczi, Kempes, Vest sau Locatarii și are parte de ilustrații și copertă realizate de Camil Mihăescu.

Marius Iacovania, Ștefan Dandu și Mimo Obradov

„În anul 2008 lucram la albumul «Nu te supăra frate» cu Locatarii și o singură piesă încă nu avea text. Începusem textul dar încă nu «curgea», cum spunem noi.


Se numea La stână și era o parodie pe o temă legată de faptul că se omologase rasa «Ciobănescul Românesc» sau «Mioritic» și atunci am avut buna inspirație de a-l invita pe vechiul meu prieten Fane Dandu să ne ajute să terminăm lucrarea rapid. A venit Fane și într-o oră textul a fost gata… și nu numai atât… ne-am distrat copios și aveam deja «idei» cum va arăta videoclipul la care Fane mai târziu ne-a ajutat cu decoruri și recuzită. Fane este un unic… cu mult, mult umor. Dixie Krauser îi spune «Fane crezi că ai timp să ne faci un text ?» și Fane răspunde: «Dragii mei pentru voi am să fac texte chiar și atunci când veț veni la mine la inmormântare»”, a povestit Octavian Iepan despre personalitatea autorului acestui volum.

„Era anul 2000 și un pic când eu cu Dixie Krauser și Zsolt Szabo am încercat să cântăm într-o formulă… Repetând într-un loc legendar… la subsolul Casei Tineretului… la un moment dat Dixie ne-a spus că-l știe pe Fane Dandu, care ne va face texte. La un moment dat apare un domn pe o bicicletă Tohan cu salopetă și întreabă de Dixie. Am început să cântăm vreo jumătate de oră… iar când ne-am oprit Fane avea trei sau patru strofe scrise în trei variante pentru o piesă. Eu cu Zsolt am rămas blocați. Am realizat că creația n-are nimic de-a face cu imaginea, am rămas impresionați de acel eveniment. E o mare problemă că nu există textieri pe muzică rock în România și ar fi bine ca oamenii să se folosească de aceste texte. Îți mulțumesc că te-am cunoscut“, a spus Levi Molnar la lansarea acestei cărți.

Ștefan Dandu și Levi Molnar. Foto: Johnny Bitea

Alături de textele realizate pentru o serie de artiști volumul cuprinde și câteva texte „la liber“, care n-au fost încă folosite și pe care autorul le pune la dispoziția tuturor celor interesați, iar unul din momentele inedite ale evenimentului de lansare a fost acela în care Ștefan Dandu și Marius Iacovania au cântat melodia „Calendarul“ (din repertoriul formației Collegium) din 1975, care a fost unul din cântecele îndrăgite ale regretatului Bebe Costinaș.

„Textele lui Ștefan Dandu au fost foarte importante de-a lungul vremurilor. A fost unul dintre puținii care au scris texte după muzică, la el veneau cei care aveau trupe și îi spuneau că au o temă și au nevoie de text. Mulți muzicieni români au făcut muzică după versuri deja foarte cunoscute. Veți fi uimiți când veți citi textele lui Fane Dandu, unele sunt dadaiste, altele sunt foarte clare și focusate. Veți fi uimiți să vedeți și care a fost relația lui Fane Dandu cu Adi Bărar. Textele pe care le-a scris pentru Cargo…atât de cunoscute și fredonate de toată lumea… și aproape nimeni nu știe că-s scrise de Fane Dandu și asta fiindcă nu apare niciunde numele lui, doar text și muzică Cargo“, a spus Mimo Obradov în prezentarea acestei cărți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.