Eroare la Ripensia, taxată de FRF. Roş-galbenii au pierdut la masa verde...

Eroare la Ripensia, taxată de FRF. Roş-galbenii au pierdut la masa verde jocul cu FC Braşov

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Ripensia / Zoran Mitrov, al doilea de la stânga la dreapta

Ripensia şi FC Buzău au fost pedepsite pentru că au folosit în prima rundă a play-out-ului jucători care nu aveau drept de joc. În cazul roş-galbenilor cel în cauză e Zoran Mitrov, conform hotărârii Comisiei de Disciplină şi Etică din cadrul FRF. Roş-galbenii pierduseră şi pe teren jocul, scor 2-3 cu FC Braşov.

În cazul buzoienilor o victorie cu 6-2 în faţa Viitorului Pandurii s-a transformat într-un eşec cu 0-3! Jucătorul folosit şi aflat în stare de suspendare era Kamil Wiktorski.

Zoran Mitrov a fost avertizat în ultima etapă a sezonului regular, la Slobozia (scor 0-1), şi chiar dacă în această fază se anulează cartonaşele tot ar fi trebuit să „stea” pentru că a ajuns prin cumul de „galbene” la o etapă de suspendare, pe care trebuia să o ispăşească în meciul cu ardelenii.


Tânărul jucător a fost utilizat până la pauză, când a fost înlocuit cu Piftor.

”Sesizare cu privire la jucătorul Mitrov Zoran, component al clubului SC FC Ripensia Timișoara. În baza art. 83/10/1 din RD cu aplicarea art 34 din RD, SC FC Ripensia Timișoara se sancționează cu Forfait (3-0 în favoarea echipei Fotbal Club Brașov Steagul Renaște) și i se aplică penalitate sportivă de 850 lei”, se arată în sancţiunile hotărâte de Comisia de Disciplină şi Etică. În acelaşi joc Darius Ţieranu a văzut cartonaşul roşu şi nu va putea fi folosit în următoarele două partide de campionat.

Aşadar, ripensiştii ar fi pierdut oricum jocul de sâmbătă, 19 martie, ultimul pe bancă al antrenorului Florin Fabian, care a părăsit apoi echipa în urma anunţului conducerii legat de intenţia de a înscrie „Ripi” doar în Liga 3 în stagiunea următoare.

Ripensia e destul de relaxată în continuare în clasament, cu 25 de puncte, având un avans de opt puncte faţă de locul de baraj ocupat chiar de braşoveni. Dar timişorenii sunt acum pe 4 în grupa B de play-out, căci gorjenii au 27 de puncte prin succesul lor la masa verde. Sâmbătă, roş-galbenii vor juca în deplasare la ultima clasată – Astra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.