Este mare nevoie de sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara....

Este mare nevoie de sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Donatorii se pot înscrie gratuit într-o cursă Timotion

0
DISTRIBUIȚI

Sub egida „Punem sângele în mișcare”, comunitatea Timotion, cel mai mare eveniment de alergare și strângere de fonduri din zona de vest a țării, care caută să implice comunitatea în proiectele sale, își propune ca în acest an, la cea de-a VIII-a ediție, să vină în sprijinul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara, căci pe lângă nevoile permanent crescute de sânge și plasmă ale centrului, contextul internațional impune mai mult ca oricând refacerea stocului de sânge.

Persoanele care donează sânge până la data de 16 mai au posibilitatea de a se înscrie gratuit, în limita a 350 de locuri, la una dintre cele șapte curse pentru care organizatorii au deschis recent înscrierile.


Totodată, partenerul acestei campanii, Profi România, va dona o sumă de bani proiectului ales de către fiecare donator din lista celor 15 proiecte selectate pentru a fi sprijinite de către comunitate.

Campania „Punem sângele în mișcare”, prin care cei care pot și doresc, sunt îndemnați să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara, a început în 24 februarie și va continua până în data de 16 mai. În această perioadă donatorii se pot înscrie gratuit pe site-ul Timotion la una dintre cele șapte curse care se vor organiza în acest an și pentru care se va da startul în perioada 28-29 mai.

Detalii despre campanie pot fi găsite pe https://timotion.ro/punem-sangele-in-miscare/ iar înscrierile la cursa dorită, pe https://timotion.ro/cursele-timotion/.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.