Pe numele său adevărat Cristian Popescu, Sol Faur este binecunoscut melomanilor grație activității sale în formația Dordeduh, trupa timișoreană care anul trecut a revenit a revenit în atenția melomanilor cu discul „Har“, un material discografic care a fost mixat de producătorul suedez Jens Bogren. Pe lângă el, din trupă mai fac parte Edmond „Huppogrammos” Karban (voce, chitări și alte instrumente) Andrei Jumugă (percuție, tobe, toacă) și Flavius Misarăș (bass), iar discul editat de ei în 2021 a avut parte de recenzii favorabile în presa internațională, fiind lăudat în rândul unor reviste și site-uri de prestigiu.
Alături de activitatea sa în această formație, Sol Faur este cunoscut și pentru diversele sale colaborări cu alți artiști. În cele ce urmează am realizat un interviu din care am aflat o serie de amănunte inedite din activitatea sa.
– De unde vine pasiunea ta pentru muzică și care au fost primii pași?
– Totul a început „la bloc” împreună cu vecinii. Voiam să facem o trupă, eu eram la „tobe”. După vreun an de bătut în cartoane am făcut rost de o chitară și asta a fost!
– Numele tău este Cristian Popescu. De unde îți vine porecla de Sol Faur și ce înseamnă?
– Numele Sol Faur mi-a fost dat de Edmond (n.n. – Edmond Karban). Înseamnă Făuritorul de Soare.
– Cum ai ajuns în componența formației Negură Bunget și care era atmosfera muzicală a acelor ani din Timișoara?
– În anul 1995 l-am cunoscut pe Edmond. Am petrecut mult timp împreună, mergeam la sala lor de repetiție să ascult Makrothumia. Contactul cu Negură Bunget l-am avut în anul 1996. Îmi amintesc că Gabi Mafa (n.n. – fondatorul trupei, care a decedat în 2017), era super rușinos și m-a pus pe mine să sun pe cineva că să împrumute cinele pentru înregistrarea albumului Zîrnindu-să. Tot atunci am și ascultat primul mix al albumului. Pot spune că am fost printre primii care au ascultat albumul. Mi-a plăcut foarte mult. Apoi în anul 1997 am început să cânt cu Negură Bunget la bas. Ulterior am trecut la chitară. Percepția mea acum este că în acei ani se întâmplau multe lucruri. Probabil din cauză că interacțiunea umană era mai amplificată față de acum. Cântam și foarte mult în concerte, pe oriunde era un festival în țară sau afară.
– Care sunt primele discuri pe care le-ai ascultat și cum te-au influențat acestea în cariera ta?
– Nu am crescut cu muzică. Primele albume rock pe care l-am ascultat au fost în liceu. Am început cu Metallica – Black album. Apoi am ascultat Death albumul Leprous. Primul album care m-a „spart” a fost „Arise” de la Sepultura. Cel mai mult m-a influențat Emperor, mai exact albumul „In the Nightside Eclipse”, datorită atmosferei specifice black metal. Mai sunt și alte albume care m-au marcat dintre care ar fi: Mayhem – „De Mysteriis Dom Sathanas”, Immortal – „Pure Holocaust”, dar și Supuration – „Cube”.
– Îți amintești cum au fost primele concerte la care ai apărut pe scenă? Aveai emoții ? Cum ai trecut peste ele?
– Primul concert pe care mi-l amintesc a fost într-un club din Timișoara, undeva în 1995. Pe vremea aceea avem o trupă împreuna cu Ovidiu Mihăiță. Eram doi oameni, eu la chitară iar Ovidiu la tobe și voce. În jur erau mulți oameni cunoscuți și nu îmi mai amintesc mare lucru de cât eram de emoționat. Cel mai emoționat am fost când am cântat prima oară cu Negură Bunget. A fost la un festival din Vaslui în anul 1997. Îmi amintesc că începusem să repet cu ei la bass de abia de câteva luni. Într-o zi la repetiție ne spune Gabi Mafa că a doua zi este un festival în Vaslui și daca vrem să mergem. Mai aveam doar câteva ore până pleca trenul. Am plecat, cumva inconștient, era adrenalina de a cânta. Când am urcat pe scenă am uitat tot, asta pe lângă faptul că monitorizarea era inexistentă. Nu prea știam pe unde mă aflam în piesă. Deci pot spune că fiecare a cântat propria piesă….hahaha…iar Edmond a auzit numai bassul pe scenă…
– Cum ți se pare scena rock timișoreană? Ce ne lipsește și la ce capitol stăm bine?
– În Timișoara încă sunt trupe rock de calitate, și vechi și noi. Din cele noi pot să amintesc Diluvian Collapse, Methadone Skies, The Different Class, Blutrina. Mi-ar plăcea însă să avem o trupă de death metal american, dar și formații mai mainstream gen Massive Attack sau Coldplay.
– Care este secretul unui inginer de sunet și a unui sonorizator „bun“? Dar a unui „luminist“? Cât de important este să cunoști și alte domenii conexe muzicii?
– Nu știu dacă este un secret. De fapt secretul unui sunetist foarte bun stă în calitatea trupei pe care o sonorizează… Cât despre un luminist cred că pasiunea și imaginația sunt foarte importante, dar și un simț ritmic. În zilele noastre cred că trebuie să știi din fiecare domeniu câte ceva, de la artă la tehnologie. Toate cunoștințele astea pot ajuta la imaginea și promovarea unei formații. Uneori, a fi sunetist și luminist poate aduce un venit suplimentar când muzica nu te poate susține financiar.
– Care a fost concertul care te-a marcat cel mai tare în cariera ta și de ce?
– Probabil cel mai emoționant a fost când am cântat la HellFest.
Când am intrat pe scenă și am văzut cați oameni sunt am uitat tot ce urma să cant. Era în anul 2014 și erau undeva la 10.000 de spectatori. De organizare nici nu mai vorbim, impecabilă.
– De-a lungul anilor ai avut ocazia să colaborezi cu o serie de artiști. Care sunt ingredientele necesare pentru a fi „pe aceeași lungime de undă“ cu alți artiști?
– Cred că cel mai important este să te înțelegi la nivel “uman”. Am întâlnit în timp artiști foarte mari față de care am mult respect și care s-au comportat foarte natural și fain cu tot staff-ul, dar din păcate am întâlnit și opusul lor. „Lungimea de undă” este de fapt bucuria de a cânta și a te exprima prin muzică.
– Care este cea mai mare provocare pe care ai avut-o în activitatea ta?
– Ruptura Negură Bunget.
– Care este secretul unui bun muzician? Cât contează „urechea“ și cât contează „studiile“?
– Până nu de mult mă bazam mult mai mult pe ce simțeam. Trăirea pe care mi-o dădea o anumită parte muzicală. Eu de exemplu și acum îmi aduc aminte ce trăire aveam când cântam o anumită parte încă din vremea Negură Bunget. La un moment dat am simțit pe pielea mea limitarea în a mă exprima muzical din lipsa studiilor muzicale. Deci sunt importante ambele aspecte.
– Vinil, CD sau streaming. Care din acestea îți sunt pe plac și de ce?
– Ascult mai mult streaming. Lucrez destul de mult și nu apuc să mă „opresc” ca să ascult doar muzică.
– Cum vezi „redresarea“ lumii muzicale în vremurile de pandemie? Cum va arăta „scena“ în viitor?
– Redresarea vă dura mai mult decât ne vom aștepta. Au dispărut multe cluburi, iar cele care au supraviețuit au schimbat regulile de organizare. Nu mă refer neapărat la cluburile din România ci și la cele din afară. Dacă înainte era de ajuns să vorbești cu un organizator de concerte care la rândul lui rezerva data concertului, acum pe lângă astea trupa trebuie să închirieze clubul pentru propriul concert. Acest lucru suprapus peste limita de spectatori nu poate decât să înfrâneze redresarea. Totuși pandemia ne-a oferit acces la concertele on-line pe care le-am fi ratat altfel și de asta cred că pe viitor toți artiștii ar trebui să facă evenimente mixte atât on-line cât și în viață reala (cu bilete).
– Care a fost cel mai ciudat loc unde ai cântat până acum?
– Au fost foarte multe locuri. Ce îmi aduc aminte acum este concert în Baia Mare, unde cântam efectiv între mese.
– Ce sentimente sunt primordiale în călătoria ta ca muzician și ce te motivează în acest „trip“?
– Cred că sentimentul major pe care mie mi-l dă muzica este o liniște absolută..
– Care au fost cele mai mari reușite ale tale? Care e cel mai mare compliment ce l-ai primit pentru activitatea ta muzicală? Ai avut și dezamăgiri? Și dacă da… cum ai trecut peste ele?
– Că am reușit să ajungem să cântam la cele mai mari festivale din Europa și că muzica pe care o facem este apreciată de mulți oameni. Cele mai mari dezamăgiri sunt îndreptate spre mine. Nu tot timpul am susținut prin munca creditul care ne-a fost acordat de fani.
– Cum reacționezi la critici?
– Sunt Leu, deci mă ambalez la critici. 🙂 Dar încerc să înțeleg ce se vede din exterior.
– Se poate trăi din muzică în România, la ora actuală? E nevoie să faci compromisuri pentru a ajunge la acest stadiu? Ce înseamnă noțiunea de compromis muzical pentru tine, personal?
– Cred că o trupă din România poate să trăiască din muzică. Dar depinde strict de trupă, dacă muncește în direcția asta, iar asta aduce de la sine și compromisuri. Compromisuri muzicale nu am făcut până acum. Am compus cum am simțit, nu am rămas fixat pe un stil anume și vă rămâne la fel din acest punct de vedere.
– Se spune că muzica trebuie să fie una de atitudine. Să transmită mesaje sociale și politice. De ce crezi că în zilele noastre în muzica românească trupele se feresc să ia atitudine explicită împotriva nedreptăților de orice fel?
– Da, muzica trebuie să transmită ceva oamenilor. Acel ceva poate să fie și o stare care să ajute oamenii să trăiască altceva decât sunt ei obișnuiți. Nu trebuie să fie strict de natură socială sau politică. Eu nu sunt în măsură să judec neputința sau putința trupelor românești, dacă ar trebui să fie mai vocale în acest sens sau nu.
– Cum ai descrie colegii tai din DorDeDuh?
– Edmond – prieten, coleg, muzician foarte talentat cu o mare viziune muzicală. Flavius – prieten și coleg de bază mai ales la glume, un basist foarte talentat care studiază mult. Andrei – prieten și coleg de încredere, super techy, f f f talentat.
– Cât de greu este să ajungi la un numitor comun cu ceilalți artiști dintr-o formație?
– Sincer nu este foarte greu. Muzical ne înțelegem bine, chiar ne completăm.
– Cum arată o zi tipică în viața ta? Cât timp petreci „la datorie“ și cum te relaxezi?
– Stau în studio destul de mult. Cam de la ora 10 dimineața până la ora 18. Statul în studio nu este un consum mare pentru mine. În același timp îmi place mult să călătoresc cu soția mea.
– Care e opinia ta vis-a-vis de artiștii care cântă muzică proprie și cei care interpretează muzica altora (cover-uri sau tributuri)? Ai simțit nevoia vreodată să te exprimi ca „solo artist“, fără altă formație, să exprimi idei proprii?
– Personal nu am nici o problema cu trupele care interpretează muzica altora. Până acum nu am simțit nevoia să fac un proiect solo. Țoată energia mi-am îndreptat-o în trupele în care activez.
– Unde te vezi peste cinci ani, ce planuri de viitor ai?
– Nu mă gândesc așa departe. Momentan vreau să mă dedic 100% trupelor în care activez pe de o parte și pe de altă parte munca în studio.
