Răbdarea suporterilor timişoreni vizavi de infrastructura sportivă a expirat. Marş până la...

Răbdarea suporterilor timişoreni vizavi de infrastructura sportivă a expirat. Marş până la Prefectură după Poli – Hermannstadt!

0
DISTRIBUIȚI

Suporterii Politehnicii s-au săturat de neputinţa autorităţilor în privinţa asigurării unui stadion decent în oraş. După ce nocturna de pe „Dan Păltinişanu” s-a oprit la meciul cu Petrolul, oficialii alb-violeţilor nici măcar nu au putut să discute problema închiderii arenei cu oficialităţile judeţene, ocupate cu vizita Dubaiului. În condiţiile în care perspectivele rezolvării problemei arenei nu se văd, fanii din Peluza Sud au decis să protesteze sâmbătă, după jocul Politehnica – Hermannstadat, de pe arena „Ştiinţa”, printr-un marş care se va încheia chiar la Prefectura Judeţului Timiş.

Consiliul Judeţean Timiş a închis porţile principalei arene din Timişoara din cauza problemei cu nocturna, fără a oferi o soluţie viabilă sportului de performanţă din oraş (şi judeţ). Alin Nica, şeful CJT, a fost plecat apoi în Dubai la o expoziţie care ar aduce beneficii judeţului… în alte domenii. Conducerea clubului nu a avut astfel cu cine să discute pe marginea unei probleme în care se ofereau voluntari să ajute, în condiţiile în care nu sunt proprietari.

Poli e prima echipă care suferă de pe urma deciziei de închidere a arene, cum a fost cazul partidei cu Petrolul, care va fi cedată la masa verde. Alb-violeţii sunt nevoiţi astfel să revină sâmbătă pe „Ştiinţa” pentru meciul cu FC Hermannstadt, iar arena din centru nu e lipsită nici ea de probleme, pe lângă că are locuri foarte puţine pentru spectatori. În zonă sunt şi lucrări ample ale celor de la Colterm.

Veştile deloc optimiste în privinţa proiectelor de stadioane i-au dus pe suporteri la capătul răbdării. „Timișoara a rămas de mai bine de 30 de ani captiva propriei delăsări în privința infrastructurii sportive. Folosim aceleași facilități îmbătrânite, fără legătură cu secolul în care ne aflăm și fără ca cineva să intervină. Ne complacem în aceleași fraze lipsite de conținut ”nu putem”, ”nu avem bani”, ”Bucureștiul nu ne dă”, se arată în anunţul marşului „Respect pentru sportul timişorean”.

„.
Dacă Bucureștiul nu ne dă, trebuie să ne facem. Dacă nu putem, trebuie să facem să putem. Dacă nu avem bani, facem rost. Dacă apare orice altă problemă, facem tot posibilul să o depășim.
Nu există timișorean sau iubitor de sport care să trăiască în Timișoara și să nu se simtă rușinat de modul în care se prezintă orașul nostru, în raport cu altele din țară.


Ne-am uitat pe rând cum s-au ridicat stadioane noi la București, Craiova, Cluj, Arad. Să nu mai vorbim de Alexandria sau Turnu Măgurele. Între timp noi folosim facilități din anii 60 dar ni se pretinde performanță și să ne reprezentăm orașul cu mândrie
!
Peste toate acestea, am fost nevoiți să suportăm rușinea unui meci pierdut la masa verde, după ce nocturna s-a stins din neglijența celor care trebuiau să se asigure că ea funcționează și să o pună la dispoziția celor care o închiriază. Iar, ca rezolvare, singurul stadion (încă) decent pentru meciuri de Liga a II-a cu spectatori se închide. De ce? Nimeni nu are un răspuns, nicio scuză și nicio propunere viabilă de rezolvare a situației.
!
Nu suntem de acord! De aceea pornim sâmbătă, 12 martie, după meciul cu Hermannstadt într-un mars simbolic în care cerem respect pentru sportul timișorean și pentru timișorenii iubitori de sport. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei frustrați de starea infrastructurii sportive din orașul nostru și cei care consideră că Timișoara merită mai mult!”, se mai arată în comunicatul suporterilor.
Aceştia au făcut şi o listă legată de aşteptările lor:
„Acord politic cu substață, nu doar de fațadă, între toți actorii politici din Timișoara și Timiș cu obiectiv principal dezvoltarea sportului timișorean”
„Lobby susținut din partea parlamentarilor de Timiș pentru materializarea proiectelor de infrastructură sportivă mare ale Timișoarei, care beneficiază de finanțare de la bugetul de stat”
„Declararea obiectivului stadionului mare al Timișoarei ca fiind de interes maxim – din punctul în care suntem, respectându-se calendarele de implementare de la proiectele stadioanelor Giulești și Steaua, putem vorbi despre finalizarea noului ”Dan Păltinișanu” în luna august 2025, în cazul în care există dorință”
„Susținere sporită, transparentă și legală, din partea autorităților locale și județene pentru sectorul sportiv juvenil – sumele oferite în prezent sunt ridicole, în raport cu necesitățile unui club sportiv profesionist (acestea fiind în marea lor majoritate private, în Timișoara și aflându-se într-o competiție neloială cu inițiative susținute în mare parte din bani publici)”
„Susținere publică, asumată și constantă din partea autorităților pentru cluburile sportive profesioniste din Timișoara care încearcă să facă performanță, indiferent de sport”
„Ne vedem sâmbătă!”, se arată în concluzie.
Marşul suporterilor va începe sâmbătă, de la ora 16.15, după jocul cu sibienii din Liga 2, meci programat la ora 14.00, şi se va încheia chiar sub balcoanele CJT-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.