Lună plină pentru SCM Timişoara: „Leii” au şase jocuri în martie. Sprijin...

Lună plină pentru SCM Timişoara: „Leii” au şase jocuri în martie. Sprijin pentru refugiaţi şi de la clubul municipal

0
DISTRIBUIȚI
FOTO: Leii din Banat – Baschet SCM OHMA Timişoara / Facebook

SCM Timişoara revine în arenă cu un program încărcat şi într-o perioadă dificilă. „Leii” au mâine primul joc dintr-o serie de şase partide în martie. Primul duel e la Ploieşti, cu CSM Petrolul. Altfel, clubul alb-violet de baschet se implică de asemenea într-o campanie de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina.

„Chiar dacă se spune că niciun meci nu seamănă cu altul, iată că declarațiile din acest sezon vor semăna. Înaintea fiecărui meci va trebui să repet că ne așteaptă o partidă dificilă, disputată și la care vom fi nevoiți să ne prezentăm la parametri maximi. Voi repeta aceste cuvinte, pentru că aceasta este realitatea. Știți bine cum se prezintă campionatul: nu există jocuri câștigate dinainte sau meciuri în care să nu fii conectat din toate punctele de vedere. Nici măcar dacă te prezinți la 80% din potențial, nu este suficient ca să-ți confere o anumită siguranță”, a declarat Dragan Petricevic.

Mâine, de la ora 18.00, SCM joacă la Ploieşti. Pe 12 martie timişorenii au meci cu Athletic C-ţa, tot în deplasare, la fel ca partida de la Focşani, trei zile mai târziu.


„Turneul afară” se închide apoi şi următorul meci acasă e tocmai pe 19 martie, când în „Olimpia” vine Sibiul. Patru zile mai târziu urmează o nouă deplasare, la Steaua, pentru ca luna martie să fie încheiat cu un meci la Timişoara, pe 26 martie, cu CSM Galaţi.

„Ajutați-ne să ajutăm!”

SCM Timişoara îşi arată şi ea solidaritatea cu poporul ucrainean, extrem de greu încercat în aceste zile. Astfel, fanii sunt invitaţi să deoneze produse care sunt utile refugiaților din țara vecină. Acestea sunt colectate zilnic la sala „Constantin Jude”.

„Este mare nevoie de următoarele:
1. Obiecte necesare pentru organizarea locului de odihnă (saltele, saci de dormit, cearșafuri);
2. Încălzitoare;
3. Mâncare pregătită instant (conserve), semipreparate;
4. Produse de igienă și toaletă pentru copii, mâncare bebeluși;
5. Produse de igienă personală pentru femei;
6. Medicamente.
Produsele vor fi colectate în fiecare zi a săptămânii, la sala „Constantin Jude” (Aleea FC Ripensia nr. 11), în zona intrării sportivilor (în lateral, intrarea dinspre Bulevardul Eroilor de la Tisa)”, se arată în comunicatul clubului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.