Timișoreanul Călin Lupu a lansat un nou single, „Operație pe cord deschis”

Timișoreanul Călin Lupu a lansat un nou single, „Operație pe cord deschis”

0
DISTRIBUIȚI

Artistul timișorean Călin Lupu a lansat un nou single care beneficiează și de un videoclip, „Operație pe cord deschis” având parte de mixaj și master realizat de Răzvan Mărcuci. Videoul a fost realizat de Happy End Studio, iar balerina care apareîn acest videoclip este Iustina Ciobanu.

Fostul participant la concursul Vocea României a lansat amul trecut albumul său de debut „Angels with dirty wings“, care cuprinde 11 piese.


„Scriu piese de peste 10 ani și asta e terapia mea. Albumul ăsta înseamnă mult pentru mine pentru că sunt 11 piese care simțeam că trebuie să iasă. Albumul e produs de Răzvan Mărcuci și e un disc sincer, scris cu o chitară acustică, un pix și o foaie. Cam așa se scriu toate piesele mele. Am vrut să fac un album care să rezoneze cu oamenii și în care să se regăsească“, spune artistul.

Melodia care dă titlul albumului de debut s-a calificat în finala concursului „The UK Songwriting Contest“, la categoria rock. Din juriul acestei manifestări au făcut parte Kipper Eldridge (producătorul muzical al celebrului Sting), Stuart Epps (producător muzical care a colaborat cu Elton John, Robbie Williams, Led Zeppelin, Bill Wyman, Paul Weller, George Harrison, Oasis), Simon Ellis (producător muzical pentru S Club 7, Britney Spears) şi alţi manageri şi ziarişti britanici binecunoscuţi în industria de profil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.