Un spectator de la un raliu a murit lovit de un Lamborghini...

Un spectator de la un raliu a murit lovit de un Lamborghini scăpat de sub control după trecerea liniei de sosire

0
DISTRIBUIȚI

Un tânăr care a fost lovit duminică de o mașină în timp ce urmărea un concurs de raliu în Brașov a murit, a anunțat IPJ Brașov.

„Cadrele medicale au declarat decesul victimei”, au transmis polițiștii brașoveni.

Aceștia susțin că este vorba de un tânăr de 19 ani. Anterior, ISU Brașov anunțase că victima are 21 de ani și este în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale îi aplicau manevre de resuscitare.

Biroul de presă al organizatorului competiţiei – Promo Racing powered by WRT-Parts & TELL Security Systems – anunţă, pe Facebook, că şoferul maşinii răsturnate conducea un Lamborghini Huracan şi a pierdut controlul volanului după linia de sosire, ieşind în decor, în timpul desfăşurării manşelor de calificare.


„Impactul a fost atât de puternic, încât modelul italian a sărit peste o rigolă de pe marginea drumului, iar în timpul rostogolirii repetate, a lovit un cetăţean aflat pe margine, în câmpul de alături. Conducătorul auto este în stare de şoc dar conştient, organizatorul a intervenit în cel mai scurt timp posibil, cu modulele de descarcerare şi ambulanţă aflate la faţa locului, medicii de la faţa locului solicitând ajutor şi din partea ISU SMURD BRAŞOV.

Poliția Brașov a informat că un pilot, care participa duminică la concursul automobilistic organizat pe strada Timișul Sec din Brașov, a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat în afara acesteia și a accidentat un spectator.

Pilotul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele si împrejurările în care a avut loc incidentul.

Sursa foto: autorally.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.