p>
Institutul Francez din Timișoara a pregătit pentru Ziua Internațională a Francofoniei care se sărbătorește luni, 21 martie, un program divers, pentru toate gusturile pasionaților de cultură franceză.
Programul va începe dimineață la ora 10:00 cu câteva ateliere dedicate grupurilor de școlari, pentru a-i ajuta pe cei mici să afle câteva lucruri despre limba franceză, și cum poate fi aceasta distractivă, iar Elodie Peurou, director de cursuri, va susține, între 10:00 și 12:00 un curs demonstrativ de inițiere în limba franceză.
De la ora 12:00 va avea loc un „GRAND FlashMob” al păcii și solidarității, o activitate pentru cei mici și cei mari, în semn de solidaritate cu refugiații din Ucraina, după care vor fi făcute desene și vor fi scrise mesaje pentru ucraineni, care vor fi lipite pe peretele din „Jardin Vivant” a casei Kimmel, unde au fost invitați și refugiații din Centrul de Suport din Timișoara.
Ziua Francofoniei continuă cu o inițiere în Pétanque, un joc franțuzesc cu ajutorul unor bile de metal, al cărui principal scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă, o bilă colorată, numită „cochonnet”, și care va fi completat de prezentarea unei părți a culturii franceze.
„Ziua porților deschise” de la Institutul Francez se încheie cu atelierul de povești „L’heure du conte”.
Cu prilejul acestei zile, va putea fi achiziționat și cardul CulturaPlus, la prețul de 50 de lei pentru un an, pentru copii și adulți.